De ce sărbătorim Paştele la date diferite?

Paştele a fost prăznuit de la început în toată lumea creştină. Însă, au existat deosebiri regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi. În primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici prăznuiau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan. Aceştia se numeau Quartodecimani, deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, potrivit crestinortodox.ro. Alţi iudaizanţi de prin părţile Antiohiei serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în cadrul săptămânii azimilor iudaice, chiar dacă, din cauza calendarului eronat al evreilor, cădea înainte de echinocţiul de primăvară. Cei care sărbătoreau Paştele în acest mod erau numiţi Protopashiti. Cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos. Moartea lui Hristos era sărbătorită, totdeauna, în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, numind-o Paştile Crucii, iar Învierea în Duminica următoare, care cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primăvară, duminica pe care o numeau Paştile Învierii. Aceste diferenţe cu privire la data serbării Paştelui au creat controverse şi dezbinări în unele Biserici. Pentru a se realiza o uniformizare a sărbătorii Paştelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit: Paştile vor fi serbate totdeauna duminica. Această duminică va fi imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Când data Paştelui iudaic (adică 14 Nisan) cade duminica, Paştele creştin va fi serbat duminica următoare, pentru a nu fi serbat o dată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestora. Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către
Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine. Data Paştelui depinde de două fenomene naturale: unul cu data fixă – echinocţiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascala apare în unii ani mai aproape de echinocţiu, în alţii mai departe de el. Nici după Sinodul de la Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine, în ceea ce priveşte data serbării Paştelui şi din nefericire, nici astăzi nu există uniformitate în această privinţă între Apusul şi Răsăritul creştin. Această situaţie vine din faptul că bisericile calculează data pentru serbarea Învierii lui Hristos după calendare diferite. Menţionăm că la început s-a adoptat în toată creştinătatea calendarul conceput de Sosigene, în anul 46. i.d. Hr., în vremea lui Iuliu Cezar. Deficienţa acestui calendar constă într-o întârziere de 11 minute şi câteva secunde faţă de calendarul astronomic. Astfel, la fiecare perioadă de 128 ani această întârziere se ridică la o zi, iar la intervale mai mari de timp ea constituia o problemă în ce priveşte stabilirea datei Sfintelor Paşti. Prima îndreptare a acestui calendar s-a făcut în anul 8 i. d. Hr., iar a doua îndreptare s-a făcut în anul 325 la Sinodul I Ecumenic, fără a corecta metoda greşită de calcul a calendarului iulian. De aceea, până în secolul VI, creştinii din Răsărit şi cei din Apus vor continua să serbeze la date diferite Sfintele Paşti.
În anul 540, Dionisie Exiguul a întocmit un calcul pascal în deplin acord cu cel al alexandrinilor care încetul cu încetul a fost adoptat în tot Apusul. Această unitate a durat până la reforma papei Grigorie al XIII-lea, care în anul 1582 întreprinde o a treia îndreptare a calendarului, suprimând cele 10 zile cu care el rămăsese în urmă şi luând măsuri de corectare a metodei de calcul calendaristic pentru viitor, aşa încât întârzierea de o zi să se petreacă nu la 128 de ani, ci la circa 4000 de ani. Această reformă se cunoaşte sub numele de reformă gregoriană, iar calendarul s-a numit gregorian. Dacă cele 11 minute şi 14 secunde dau o zi în plus la 128 de ani, ne întrebăm de ce s-au eliminat doar 10 zile din calendar şi nu 12 cât ar fi fost indicat prin împărţirea lui 1582 la 128. Răspunsul este limpede: pentru că 2 zile fuseseră eliminate la anul 325 de către sfinţii părinţi ai sinodului de la Niceea. Pascalia lui Dionisie Exiguul nu a mai corespuns şi noului calendar – cel gregorian – aşa că din 1583, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât doar din întâmplare. În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul îndreptat. Însă, unele Biserici Ortodoxe nu au reuşit să pună în aplicare această hotărâre. Astfel, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat. Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a luat hotărârea ca şi Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat, să serbeze Paştele după calendarul neîndreptat. Această hotărâre a fost întărită şi de Consfătuirea inter-ortodoxă de la Moscova din iulie 1948. Diferenţa de serbare a Paştelui, după cele două calendare, poate varia până la cinci săptămâni. De exemplu, dacă Paştele cade la 22 martie pe stil vechi, această zi corespunde cu 4 aprilie pe stil nou (22 martie+13 zile), după cum 25 aprilie pe stil vechi este 8 mai pe stil nou. De aici vine uneori şi diferenţa dintre Paştele serbat pe stil vechi şi cel serbat pe stil nou.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*