De ce se circulă bară la bară inclusiv pe străzile din Ploieşti? La sfârşitul anului trecut, erau înmatriculate în Prahova peste 300.000 de autovehicule!

N. Dumitrescu

Nu doar DN1, pe tronsonul care duce către staţiunile de pe Valea Prahovei, este sufocat de maşini la fiecare sfârşit de săptămână, ci inclusiv pe principalele artere din Ploieşti se circulă bară la bară. Iar explicaţia este una singură: a crescut spectaculos numărul de autovehicule, confirmarea venind chiar de la autorităţi! Astfel, potrivit unei situaţii a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Prahova – aflat în subordinea Instituţiei Prefectului Prahova – la finalul anului trecut în judeţ apăreau ca fiind înmatriculate peste 300.000 de autovehicule, cu peste 19.000 de maşini mai multe faţă de sfârşitul anului 2018. Cert este că, de la un an la altul, tot mai mulţi prahoveni aleg să meargă la volanul unui autovehicul, numai în 2019, potrivit aceleiaşi instituţii la care ne-am referit, fiind emise peste 42.000 de permise de conducere, cu peste 3.000 mai multe decât în anul 2018. Oricum, în privinţa deplasării dintr-un loc în altul ori de acasă la serviciu, pare că mersul pe jos ori folosirea mijloacelor de transport în comun sunt trecute pe planul doi de tot mai mulţi prahoveni, având în vedere că, la sfârşitul anului trecut, potrivit statisticilor, peste 280.000 de persoane apăreau ca deţinând permise de conducere, de aici şi explicaţia faptului că în judeţ îşi desfăşoară activitatea nu mai puţin de 42 de şcoli de şoferi, autorizate de către Autoritatea Rutieră Română, şi 137 instructori atestaţi.

Potrivit Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, la sfârşitul anului trecut, la nivelul judeţului erau înmatriculate în total 307.012 vehicule, mai multe cu peste 9.000 de maşini faţă de situaţia valabilă la finalul anului 2018. Şi ar fi fost şi mai multe maşini pe şoselele din judeţ dacă unii dintre proprietari nu ar fi tras pe dreapta de tot, de bună voie, zeci de mii de autovehicule, având în vedere faptul că, în 2019, au fost radiate din circulaţie peste 34.000 de autovehicule. Pe de altă parte, datele făcute publice de către serviciul amintit, care reflectă activitatea masini Ploiesti 1desfăşurată în 2019, arată că se circulă bară la bară nu doar pe cel mai aglomerat drum din ţară care duce către munte, respectiv pe DN1, ci şi pe şoselele din Ploieşti, având în vedere faptul că tot mai mulţi prahoveni ţin să aibă printre documente şi carnetul de şofer. „În ceea ce priveşte activitatea desfășurată pe linie de permise de conducere și examinări auto, anul trecut, activitatea Compartimentului Examinări s-a desfăşurat cu un număr de cinci lucrători, patru agenţi de poliţie și un ofițer de poliţie, din care trei sunt atestaţi ca examinatori. Pentru realizarea obiectivelor prevăzute în actele normative care reglementează activitatea de examinare şi raportat la cerinţele judeţului Prahova, s-a impus ca pentru activitatea de examinare la proba practică să fie folosite şi alte paisprezece cadre atestate ca examinatori, plus alte trei cadre pentru activitatea de programare şi supraveghere la sala de examinare, care sunt pe statul de funcţii de la Compartimentele Înmatriculări şi Permise de Conducere. Potrivit statului de funcţii, la Compartimentul Regim Permise de Conducere sunt prevăzute opt funcţii de agenţi de poliţie şi o funcţie de ofiţer de poliţie. De la acest compartiment, zilnic s-a impus folosirea, prin rotație, a şase agenţi de poliţie, atestaţi ca examinatori, doi agenţi care desfășoară activități de programare la examenul auto sau de supraveghere la sala de examen”, se mai arată în datele transmise de serviciul menţionat, care a prezentat şi care a fost situaţia în ceea ce priveşte numărul prahovenilor admişi şi respinşi la cele două probe obligatorii impuse la obţinerea permisului de conducător auto. Concret, anul trecut, au fost înscrişi 28.021 de candidaţi la proba teoretică (mai mulţi cu peste 5.000 faţă de anul 2018), dintre care au fost admişi doar 14.550 de candidaţi, iar la proba practică au fost 23.930 de candidaţi (mai mulţi cu 1.000 faţă de anul 2018), admise fiind peste 13.000 de persoane. De adăugat că, având în vedere numărul atât de mare de candidaţi, a devenit profitabilă şi activitatea de instructaj într- ale şofatului, anul trecut în Prahova fiind înregistrate nu mai puţin de 42 de şcoli de şoferi, autorizate de către Autoritatea Rutieră Română, şi 137 instructori atestaţi.
Legat de activitatea desfăşurată anul trecut, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova a reamintit şi care este modalitatea de rezolvare a cererilor de preschimbare a permisului de şofer ori de înmatriculare a maşinii. „Instituţia Prefectului Prahova a luat decizia ca solicitările privind preschimbarea permiselor de conducere, înregistrarea dosarelor de examinare, înmatricularea vehiculelor, transcrierea vehiculelor şi autorizarea de circulaţie provizorie să se efectueze exclusiv on-line, folosind site-ul Prefecturii şi al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Măsura a fost luată pentru evitarea aglomeraţiei de la ghişee, creată de eliminarea taxei de timbru începând cu data de 01.02.2017 şi pentru asigurarea accesului ordonat al solicitanţilor în sediu. Numărul solicitărilor privind preschimbarea permiselor de conducere, înmatricularea vehiculelor, transcrierea vehiculelor şi autorizarea de circulaţie provizorie este în continuă creştere, ceea ce determină ca programările să ajungă la maximum cinci zile”, au mai precizat reprezentanţii serviciului menţionat.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*