De Dragobete, concert la filarmonică

Păstrând tradiţia, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu” organizează astăzi, de la ora 18.30, în Sala „Ion Baciu”, cea de-a treia ediție a Concertului de Dragobete. Proiectul de anul acesta, intitulat „De ce iubim…”, cuprinde proză scurtă de dragoste în interpretarea actorilor
Lăcrămioara Bradoschi, Paul Niculae și Mihaela Rus, acompaniată de muzică jazz pe teme românești în interpretarea formaţiei „Ploiești Jazz Trio”: Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas şi Laurențiu Ștefan – tobe. Astfel, publicul este invitat la un spectacol aparte, sensibil şi plin de culoare, ritmuri şi tonuri, în care poezia de dragoste se va îmbina cu armonia jazzului pentru a celebra iubirea. Biletele sunt disponibile atât online pe
www.filarmonicaploiesti.ro, cât şi la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi la Agenția Teatrală, la prețuri de 20 de lei – întreg, 15 lei – pensionar și 10 lei – elev și student.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*