De la debut până în prezent: Irina Giurgiu și imaginea fotbalului feminin din România

Irina Giurgiu (29 de ani) a devenit la începutul anului prima femeie antrenor din România care deține Licența UEFA Pro. Într-un interviu special pentru site-ul FRF, ea a împărtășit din experiența sa ca jucătoare și antrenoare de fotbal de la debut până în prezent.

De la handbal la fotbal

O iubitoare a sporturilor de echipă, Irina Giurgiu a început să joace handbal la vârsta de 12 ani. S-a dedicat timp de șase ani acestui sport, evoluând pentru CS Marta Baia Mare, respectiv CSȘ 2 Baia Mare, echipă alături de care a câștigat titlul de campioană națională la Junioare I.

În 2010, când avea 18 ani, Irina a renunțat la handbal pentru fotbal, sportul pe care l-a îndrăgit de mică. A ales să meargă la AS Independența Baia Mare, formație la care juca și sora sa mai mare. “Am început destul de târziu fotbalul, deși mi-a plăcut acest sport de mică. Când eu aveam 18 ani, sora mea juca deja de un an la AS Independența Baia Mare, mi-a spus că este o atmosferă foarte bună la echipă și m-a convins să merg și eu acolo”.

După doi ani în care a jucat la echipa de senioare, președintele executiv al clubului din Baia Mare, Marcel Popa, i-a propus Irinei să antreneze grupa de junioare. Irina a acceptat fără ezitare provocarea, făcând astfel primii pași în antrenorat. “Implicarea mea la antrenamente și comportamentul meu l-au determinat pe domnul președinte să mă aleagă să fiu antrenoare, dar și datorită faptului că eram studentă la Educație Fizică și Sport, la Universitatea Bogdan Vodă din Baia Mare. Chiar dacă eram la început de drum ca jucătoare, am acceptat să pregătesc grupa de junioare pentru că tot timpul mi-a plăcut să învăț. M-am gândit că voi reuși cu siguranță, pentru că toate lucrurile se învață”, își amintește Irina.

Irina Giurgiu, în tricoul echipei AS Independența Baia Mare

După doi ani în care a pregătit grupa de junioare a clubului, Irina Giurgiu avea să bifeze o altă bornă importantă, în 2014 fiind propusă ca antrenoare la echipa de senioare. “Atunci a fost o perioadă destul de grea ca antrenoare, pentru că aveam nevoie de rezultate și în același timp trebuia să formez o echipă, să le învăț cum să joace din punct de vedere tehnico-tactic. Era ceva total nou pentru mine și nu știam foarte multe lucruri, dar am avut noroc să îl am lângă mine pe președintele clubului și antrenori care m-au ajutat și m-au susținut încă de la început”, povestește Irina.

Studiile în antrenorat

Din anul 2014, Irina Giurgiu s-a aflat într-un continuu proces de învățare pentru a se perfecționa ca antrenoare. A început cu Școala de Antrenori Ioan Kunst Ghermănescu din București, tot în aceeași perioadă urmând și masterul la Facultatea de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității din Oradea.

A obținut Licența UEFA B în 2016, iar după doi ani a intrat în posesia Licenței UEFA A, pentru ca la începutul anului 2021 să devină prima femeie antrenor din România cu Licența UEFA Pro. Irina a povestit cum a fost așteptarea până la aflarea rezultatelor și cum a trăit momentul în care a aflat că a trecut cu brio examenul pentru Licența UEFA Pro.

Despre obținerea Licenței UEFA Pro

“Am avut susținerea pe 22 decembrie 2020 și trebuia să aflăm rezultatele până în data de 27 decembrie, dar le-am primit chiar în prima zi a anului, pe 1 ianuarie. Eram în Maramureș și chiar uitasem că trebuia să primesc rezultatele. Am așteptat câteva zile, verificam mailul, dar nu primeam nimic. Și atunci m-am gândit că probabil ni le vor trimite mai târziu și nu are rost să mă concentrez doar la asta. Am profitat de timpul petrecut cu familia.

La un moment dat, stăteam cu telefonnul în mână, eram într-un apel video cu familia pe messenger și atunci am primit un mail. Am deschis rapid mailul și am văzut rezultatul. Am strigat de fericire, am închis apelul și am mai citit încă o dată mailul ca să mă asigur că sunt eu, că e numele meu. A fost o ușurare după 6 ani de muncă și m-am bucurat că mi-am atins obiectivul, pentru că acesta a fost unul dintre obiectivele mele până la 30 de ani”.

Irina compară obținerea Licenței UEFA Pro cu un meci câștigat. După un succes trebuie să te concentrezi pe următoarea etapă și să îți dorești mai mult, să fii într-o continuă evoluție. “Cred că orice realizare e precum o victorie. Te bucuri atunci foarte, foarte mult, după care te gândești ce trebuie să faci în continuare. Da, mi-am dorit licența aceasta, dar nu o să mă opresc aici din studiat. Toată lumea îmi spune: Irina, câte școli ai făcut! Mai faci? Nu pot să garantez sau să promit că nu voi face, nu șțiu ce va fi peste un an, nu șțiu ce mi-aș dori să fac și atunci licența aceasta este doar o etapă, după care normal că îmi doresc să progresez, nu o să mă opresc aici”.

Irina Giurgiu a urmat cursurile pentru Licența UEFA Pro alături de nume importante din fotbalul românesc, precum Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Dorin Goian sau Florin Bratu. “M-am bucurat de prezența lor și m-am bucurat că am avut colegi de valoare alături de mine, pentru că asta a crescut și nivelul cursului. Având cursanți foarte buni, cursul trebuia să se ridice la nivelul lor sau al nostru și cred că asta a ajutat. Răspunsurile pe care le dădeau ei m-au ajutat pe mine ca antrenor să înțeleg mai bine unele lucruri și să învăț și de la ei, nu doar de la profesori. Am învățat foarte mult și de la ei”.

Colaborarea cu Federația Română de Fotbal

 Pe vremea când era jucătoare și antrenoare la AS Independența Baia Mare, Irina Giurgiu s-a implicat foarte mult ca voluntar în proiectele derulate de Federația Română de Fotbal. Începând din anul 2012, a participat la taberele “Fotbal și Feminitate”, ajungând în 2014 să fie antrenor secund la naționala feminină U19 a României, unde a lucrat timp de un an cu Florin Bugar.

După perioada petrecută la naționala U19, Irina Giurgiu a fost numită antrenor secund la echipa feminină de senioare a României, post pe care îl ocupă și în prezent. Între timp, tot în anul 2015, Irina a preluat și echipa națională U15, la care a antrenat până în anul 2017, iar de atunci este antrenor principal la echipele naționale U16 și U17.

“Când eram antrenoare la echipa națională U19, eram și antrenoare principală la Independeța Baia Mare. A fost greu pentru că deplasările cu trenul din Baia Mare până în București erau foarte lungi, un drum de 12 ore, câteodată chiar 14. A fost obositor pentru că atunci făceam și Școala de Antrenori, eram și la master și tot timpul eram pe drum. A fost foarte greu, dar cu siguranță veneam cu plăcere la echipa națională. Îmi plăcea foarte mult și am învățat foarte multe în acea perioadă”.

Dream Team, un vis devenit realitate

În 2016, Irina Giurgiu a încheiat colaborarea cu clubul din Baia Mare și s-a stabilit în București, începând să lucreze în Departamentul de Dezvoltare Fotbalistică al Federației Române de Fotbal. Pentru că nu putea să stea departe de terenul de fotbal, Irina și soțul său au pus bazele clubului Dream Team București. A fost un vis al Irinei, care a devenit realitate în 2017 din dorința de a ajuta la dezvoltarea fotbalului feminin din București. “Având în vedere că sunt un antrenor tânăr, aveam nevoie de practică zilnică, pentru că doar așa poți să progresezi. Nu am găsit în București un proiect care să mă atragă foarte mult și atunci am decis să facem clubul nostru de fotbal prin care să ajutăm la creșterea fotbalului din București și totodată să mă ajute și pe mine ca antrenor să progresez. La Dream Team avem grupele U11, U13, U15 și echipa de Liga 2. Eu sunt antrenor coordonator, mă implic și la junioare, și la senioare, dar avem antrenoare pentru fiecare grupă”.

Chiar dacă s-a dedicat antrenoratului, Irina nu a pus capăt carierei de jucătoare până acum, iar atunci când este nevoie joacă pentru echipa mare a clubului Dream Team. “Fotbalul pentru mine este o pasiune și nu poți să renunți așa dintr-odată. Cu siguranță va veni momentul în care voi renunța și voi lăsa jucătoarele să-și facă treaba. La început, la clubul meu, m-am gândit că e nevoie și de jucătoare cu experiență pentru a forma o echipă și atunci toate antrenoarele de la clubul Dream Team au jucat la echipa mare. Treptat, după ce am găsit jucătoare de perspectivă, le-am lăsat locul nostru în echipă și ele duc mai departe clubul Dream Team. Dacă va fi nevoie, oricând voi intra”.

Antrenor la echipă natională vs Antrenor la echipa de club

Irina Giurgiu a împărtăsit din experiența sa ca antrenoare atât la echipa națională, cât și la echipa de club, identificând una dintre principalele diferențe: timpul petrecut cu jucătoarele.

Un lucru mai greu la echipa națională este că nu am jucătoarele zi de zi, vin jucătoare de la diferite cluburi din România și nu știu exact în momentul în care vin la ce nivel vor fi ele. Chiar dacă le urmărim la meciuri sau la antrenamente, nu este același lucru, pentru că la echipa națională sunt alt fel de antrenamente, pregătim altceva și atunci această coeziune este mai grea la echipa națională.

La club ai jucătoarele zilnic, știi forma în care se găsește fiecare jucătoare, dacă este în progres, dacă este în regres, dacă are probleme personale. Le cunoști mai bine la echipa de club și ai o relație mult mai apropiată. Dar și cu fetele de la echipa națională în timpul în care le avem la lot încercăm să ne conectăm, să fim o echipă. Nu contează de la ce club vine fiecare. Când vin la echipa națională, reprezentăm România”.

Întrebată despre cea mai frumoasă victorie ca antrenoare, Irina nu a putut să aleagă una singură, dar spune că la echipa națională a trăit cele mai frumoase succese. “Nu pot să aleg o singură victorie, pentru că toate victoriile sunt plăcute. Eu cred că orice victorie la echipa națională este o victorie uriașă, la națională trăiești cele mai multe emoții”.

Tot la echipa națională de fotbal feminin a României, Irina a acumulat cele mai multe cunoștințe în antrenorat, lucrând timp de cinci ani cu Mirel Albon, fostul selecționer. “Cred că am învățat câte ceva de la mai mulți antrenori de-a lungul timpului, dar unul dintre antrenorii de la care am învățat cele mai multe lucruri a fost domnul Mirel Albon, pentru că am lucrat foarte mult alături de dânsul”.

Momentele dificile și dorința de performanță

Pentru a ajunge la succes, e nevoie să treci de obstacole, iar Irina Giurgiu este cel mai bun exemplu în acest sens. Aflată la început de drum în antrenorat, Irina s-a lovit de criticile celor din jur, ba chiar s-a gândit să renunțe, dar și-a găsit de fiecare dată motivația să continue.

“Sunt pasionată de acest sport, îmi place foarte mult fotbalul și probabil este o motivație intrinsecă foarte mare, pentru că îmi doresc să reușeșc și îmi doresc să fac performanță oriunde merg și oriunde mă implic. Cred că pentru mine această motivație intrinsecă a contat și la început, nu partea financiară, nu cei din exterior, ci ceea ce simt eu pentru acest sport”.

De ce a vrut să renunțe

Chiar dacă a fost descurajată de multe persoane la început, Irina s-a lăsat ghidată de pasiunea pentru fotbal și de dorința de a avea o carieră în antrenorat.

“Au fost momente când am vrut să renunț. Erau foarte mulți oameni în jurul meu care mă descurajau și care spuneau că nu o să reușești, nu o să poți să faci nimic din fotbalul feminin, nu o să câștigi bani, o să îți fie greu, o să îți pierzi timpul. La un moment dat m-am întrebat: oare ce vreau să fac? Vreau să fac ceva cu această carieră de antrenoare sau fac doar de plăcere? Și atunci, normal, timpul dedicat fotbalului nu mai era același dacă doream să fac altceva. Am analizat foarte bine această situație și m-am gândit că da, eu chiar vreau să fac o carieră în fotbal și ar trebui să merg mai departe indiferent de ce spun ceilalți”.

Provocarea de a fi antrenor-jucător

Când a preluat echipa de senioare a clubului din Baia Mare, Irina s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă ca antrenoare, pentru că în același timp era și jucătoare. A primit numeroase critici, dar în final și-a ascultat instinctul și a lăsat vorbele celor din jur în urmă.

“Atunci când jucam, lumea spunea că ar trebui doar să antrenez, să nu joc. Când nu jucam și stăteam doar pe bancă, de ce nu intră Irina, ar trebui să joace, să ajute echipa. Atunci a fost un moment în care nu știam ce să fac. Unii ziceau ‘stai pe bancă, doar antrenezi, pentru că trebuie să vezi tot jocul și nu vezi din teren’. Alții spuneau că ‘echipa are nevoie de tine, acum joacă’.

Atunci cred că a fost un blocaj în viața mea, dar la un moment dat m-am gândit că până la urmă orice aș face, nu pot să mulțumesc pe toată lumea și am făcut cum am simțit. Dacă eu simțeam că trebuie să intru pe teren, intram pe teren, aveam tot timpul echipamentul cu mine, mergeam la pauză, mă schimbam și eram pregătită să intru în teren. Când nu simțeam nevoia, stăteam pe bancă și doar antrenam”.

Cel mai important sfat pe care l-a primit

Irina Giurgiu a avut tot timpul aproape persoane care au încurajat-o și care au ajutat-o atunci când a trecut prin perioade dificile. “Să nu renunț a fost cel mai important sfat, pentru că la un moment dat au fost oameni care au vorbit lucruri mai puțin plăcute despre mine și despre cariera mea de antrenor, dar am fost încurajată tot timpul să nu renunț. Dacă eu consider că fac ceea ce trebuie, atunci să merg mai departe. Să nu iau în seamă ce spun toți oamenii, pentru că de la unii ai ce învăța, dar alții te descurajează”.

Principalele calități ale unui antrenor

Pentru Irina Giurgiu, principalele calități ale unui antrenor trebuie să fie pasiunea și perseverența. “Dacă ești pasionat, atunci când vei da de greu nu vei renunța, iar dacă vei fi perseverent, atunci cu siguranță vei evolua ca antrenor, pentru că ce a fost în urmă cu 2, 3 ani s-ar putea ca în acest moment să nu mai fie valabil. Și depinde unde antrenezi, poate la o echipă funcționează ceva, la altă echipă nu funcționează. Eu cred că aceste două calități sunt cele mai importante: să fie pasionat de ceea ce face și să fie perseverent”.

Autocaracterizare

Întrebată cum este ca antrenoare, Irina Giurgiu s-a caracterizat simplu și succint: “Mă consider o antrenoare echilibrată, trăiesc fiecare meci în parte, dar încerc să fiu temperată pentru a nu pune jucătoarele sub presiune. Îmi place foarte mult disciplina, să comunic cu jucătoarele și îmi place ca echipa mea să respecte regulile. Sunt o antrenoare căreia îi plac provocările și încerc ca la fiecare provocare să găsesc o soluție fără să mă blochez sau să gândesc negativ”.

Gestionarea înfrângerilor și a victoriilor

Victoriile aduc tot timpul bucurie, o stare de euforie, dar și mândrie, în timp ce înfrângerile vin cu dezamăgiri imense și pot afecta încrederea jucătorilor. Irina Giurgiu a dezvăluit cum gestionează astfel de momente și ce le transmite jucătoarelor în funcție de rezultatul obținut.

“Tot timpul mi-a plăcut să lucrez în echipă și orice victorie sau orice eșec le avem împreună, ca și echipă, ca și staff. După o înfrângere, depinde foarte mult cum a fost înfrângerea, în ce moment, câte goluri am luat, trebuie să gestionăm foarte bine aceste momente.

De exemplu, dacă lucrezi la junioare, după o înfrângere dureroasă, nu poți să ai o atitudine superioară, să fii vocal, să strigi, să fii nervos, pentru că nu vei ajuta jucătoarele tinere. Este important dacă, de exemplu, ai un turneu, ai pierdut în primul meci și mai ai încă două meciuri de jucat, să le focusezi pe ce urmează, să luăm ce e bun, să încercăm să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut și să termini ședința sau discuția cu ceva constructiv, pentru că trebuie să ne gândim la viitor. Ce a fost, a fost, luăm ce este bun și mergem mai departe.

După o victorie, la fel, trebuie să știi să ai o constanță în pregătire, în orice. Dacă noi am câștigat un meci și încercăm să arătăm că noi suntem cei mai buni și plecăm din start la următorul meci cu acest gând, acest lucru nu ne va ajuta pe viitor. Trebuie să fim temperați și la victorie! Victoria durează doar o zi! Am câștigat, ne bucurăm în ziua respectivă, este o victorie, iar de a doua zi începem să pregătim următorul meci sau următoarea competiție”.

Evoluția fotbalului feminin în România

Irina Giurgiu a făcut o radiografie a fotbalului feminin din România, care a cunoscut în ultimii șase ani o dezvoltare importantă. În prezent sunt de trei ori mai multe echipe de fotbal feminin decât în anul 2014, iar din actualul sezon există șapte competiții dedicate fotbalului feminin. Martoră la această evoluție, Irina este de părere că există perspective pentru performanță în fotbalul feminin românesc.

“Eu am început să joc fotbal în anul 2010. La momentul respectiv erau 8 echipe în Superligă, era doar o ligă, iar în prezent avem Liga 1, Liga 2, Liga 3, U17, U15, U13 și U11. Asta doar ca să ne facem o idee despre cât a progresat din punct de vedere cantitativ.

Sunt perspective pentru performanță pentru că FRF în momentul acesta încearcă să crească fotbalul feminin și din punct de vedere calitativ. A crescut numărul echipelor de fotbal feminin foarte mult și acum încercăm împreună să creștem și calitatea acestui sport. Eu cred că în viitor vor fi și rezultate, pentru că este o muncă de câțiva ani în spate și rezultatele vor apărea cu siguranță”, consideră Irina Giurgiu.

Percepția despre fotbalul feminin

“La început chiar era o rușine să joci fotbal”, o afirmație interesantă a Irinei Giurgiu care arată întocmai ce simțeau în trecut fetele care jucau fotbal. Tânara antrenoare a vorbit despre prejudecățile legate de fotbalul feminin și despre schimbarea mentalității cu privire la acest sport în România.

“Aveam discuții cu anumiți antrenori cu privire la câteva jucătoare foarte valoroase de la echipa națională care au început să joace fotbal când era o rușine să joci fotbal. La început chiar era o rușine să joci fotbal, să fii fotbalistă însemna că nu ai ce face și vrei să joci fotbal, dar în momentul actual s-a dezvoltat foarte mult.

Cred că s-a schimbat acea mentalitate a românului că fetele nu pot să joace fotbal. Cred că și Federația a ajutat foarte mult, mass-media a început să fie alături de fotbalul feminin, să dea exemple pozitive din fotbal, la început se transmiteau mai mult părțile negative. Atunci când vedeai la TV că o fată s-a împiediecat de minge, că a căzut, clar nu ajuta la dezvoltarea fotbalului feminin. Eu consider că acum s-a trecut de această barieră”.

Irina Giurgiu a dezvăluit că cel mai mult a simțit presiunea celor din jur ca antrenoare și mai puțin ca jucătoare de fotbal. “Am fost mult mai criticată ca antrenoare decât ca jucătoare. În momentul în care eu am început să joc fotbal, o făceam cu o pasiune atât de mare, mergeam la fiecare antrenament, n-aveam teren, făceam antrenamente pe pistă, în zăpadă, în noroi, vedeam porțile doar la meciuri, deci era pentru mine o plăcere atât de mare că nu mă interesau deloc părerile din jur.

Având în vedere că am făcut înainte parte dintr-o echipă și știam ce se întâmplă, cum e să pierzi, cum să câștigi un meci, am învățat aceste lucruri. Știam că voi fi criticată dacă voi pierde, eram obișnuită, nu era ceva nou”.

Obiective

Irina Giurgiu și-a setat obiective importante la început de an în ceea ce privește cariera de antrenoare. “La națională, cel mai mult îmi doresc să ne calificăm la un turneu final, chiar la un Campionat Mondial sau Campionat European. Cu echipa de junioare, îmi doresc să mă calific la Turul de Elită în fiecare an și vreau să merg la un turneu final. Cu echipa Dream Team, mi-am pus obiective pe mai mulți ani, nu doar pe un an: să ajungem în Liga 1 și să formez cât mai multe junioare pentru echipele naționale”.

Sfaturile Irinei Giurgiu pentru fetele care vor să urmeze o carieră în fotbal

Irina Giurgiu a oferit sfaturi prețioase fetelor care își doresc o carieră în fotbal atât ca jucătoare, cât și ca antrenoare.

“Pentru fetele care își doresc să fie fotbaliste, le-aș îndemna să își urmeze visul. Dacă au o pasiune pentru ceva, oricare ar fi acea pasiune, fotbal sau alte sporturi, să meargă mai departe și să nu renunțe atunci când întâmpină greutăți. Trebuie să analizezi foarte bine ca în viitor să nu ai regrete. S-ar putea să ai o zi mai proastă și să renunți atunci, nu trebuie să iei decizii la nervi, la cald, trebuie să lași timpul să treacă pentru că aceste lucruri se pot rezolva.

Pentru fetele care încep o carieră în antrenorat, sfatul meu este să fie perseverente și să știe să asculte. Sunt mulți oameni care nu șțiu să asculte și tot timpul ei sunt mai buni. Eu cred că de la fiecare persoană avem ce învăța, doar trebuie să fim deschiși la nou și să încercăm să adaptăm tot ce învățăm la grupa la care antrenăm. Să nu copiem un exercițiu de pe internet și să îl punem în practică!”

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*