De la începutul anului, sute de societăți prahovene și-au suspendat și dizolvat activitatea

Efectele pandemiei se văd în continuare și la nivelul județului Prahova, iar acest lucru este reflectat și în modul în care unele dintre firme nu au mai reușit să țină pasul cu cheltuielile, dar mai ales cu datoriile, cei care le-au constituit fiind nevoiți, într-un final, să renunțe la afaceri. Astfel, potrivit datelor făcute publice de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în perioada 1 ianuarie-31 iulie a.c., au fost suspendate 271 de societăți prahovene, ceva mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, când a fost suspendată activitatea a 195 de firme prahovene. De asemenea, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii iulie a.c., au mai fost dizolvate 515 societăți, și în acest caz numărul lor fiind un pic mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020, când 509 firme din județ au avut aceeași soartă, cu mențiunea că doar în luna iulie a.c. au fost suspendate 37 de societăți, alte 105 fiind dizolvate. De altfel, și la nivelul județul Prahova se înregistrează cam aceeași situație valabilă și la nivel național. Mai exact, potrivit Agerpres, la nivel de țară, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a fost de 6.945 în primele şapte luni din 2021, în creştere cu 12,43% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie – iulie 2021 au fost din Bucureşti, respectiv 762 (în creştere cu 18,88% faţă de aceeaşi perioadă din 2020), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 373 firme suspendate (în scădere cu 14,45%), Bihor – 315 firme (+6,78%) şi Iaşi – 275 (+4,56%). La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Alba – 49 (în scădere cu 62,02% faţă de ianuarie-iulie 2020) şi Tulcea – 53 (minus 3,64%). Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-a înregistrat în judeţele Ialomiţa (plus 108,33%), Mehedinţi (plus 76,09%) şi Suceava (plus 62,30%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în Alba (minus 62,02%), Harghita (minus 17,16%) şi Cluj (minus 14,45%). Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.959 (+14,96%), alte activităţi de servicii – 776 suspendări (+14,79%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 557 suspendări (+8,37%).
În iulie 2021 au fost consemnate 902 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (103) şi în judeţele Cluj (46), Teleorman şi Neamţ, ambele cu 40, şi Bihor (39).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*