De Moș Nicolae, daruri de la Patriarh pentru copiii de la Centrul de zi „Sf. Stelian” din Urlați

N. D.

Anul acesta, din cauza pandemiei, nu vor mai putea fi menținute, așa cum se obișnuia, nici tradițiile specifice Sărbătorilor de Iarnă, în care erau incluse concertele și colidele de Crăciun, semnalul fiind dat chiar de către Patriarhia Română. Astfel, potrivit Basilica.ro, agenția de știri a Patriarhiei Române, în luna decembrie, tradiționalul concert de colinde al copiilor intitulat „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor” nu va mai avea loc la București, la Palatul Patriarhiei. Astfel că, din cauza resticțiilor impuse, nici copiii nu vor mai putea veni să-l colinde pe Patriarh de Sf. Nicolae, așa cum era tradiția. În schimb, special de sărbătoarea Sfântului Nicolae, marcată pe 6 decembrie, din partea Patriarhului Daniel vor fi oferite daruri, astăzi şi mâine, pentru o serie de copii care sunt beneficiari ai centrelor sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, printre aceștia urmând să se regăsească și cei de la Centrul de zi Sf. Stelian de la Valea Crângului – Urlați. Aceștia vor primi câte un pachet în valoare de maximum 300 de lei, iar cadoul va conține haine sau încălțăminte de iarnă, o carte duhovnicească și dulciuri. De asemenea, s-a menționat că și parohiile din Arhiepiscopia Bucureștilor vor pregăti cadouri pentru copiii vulnerabili, pe care le vor distribui tot în aceste zile.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*