De Moş Nicolae, Prahova se pregăteşte de Sărbătorile de Iarnă, iar Ploieştiul – de alarmare publică

N.D., V.S.

Orașele de pe Valea Prahovei și-au îmbrăcat hainele de sărbătoare și își așteaptă astăzi oaspeții pentru deschiderea iluminatului festiv, chiar în ziua de Moș Nicolae. Dacă la Ploiești festivitățile au avut loc ieri, stațiunile de pe Valea Prahovei își vor arăta straiele sărbătoreşti – laolaltă cu surprizele pregătite de autorități – în această seară.
La Sinaia și la Bușteni, chiar dacă stratul natural de nea proaspăt așternută este ajutat din plin pe pârtii de tunurile cu zăpadă artificială, autoritățile se pregătesc să atragă turiștii chiar și la mijloc de săptămână.
În cele două orașe de pe Valea Prahovei, luminițele de sărbătoare vor fi aprinse începând cu ora 17.00, oră la care centrele celor două stațiuni vor fi sigur pline-ochi de curioși și, bineînțeles, de copii.

La Ploiești, a trecut isteria pinguinilor prezenți alături de Moș Crăciun și, aseară, centrul orașului s-a îmbrăcat în lumini de sărbătoare, în ajun de Moș Nicolae. Până la aprinderea instalațiilor și a ornamentelor luminoase, era încă forfotă în zona centrală a orașului, pentru ca totul să iasă așa cum trebuie la deschiderea iluminatului festiv.
Tot ieri, reprezentanții municipalității au anunțat că astăzi, de Moș Nicolae, Comitetul Local pentru Situații de Urgență se va apuca să verifice sistemul de alarmare publică în caz de situații de urgență.

pregatiri
Dacă ar fi să ne luăm după utilajele şi echipele de muncitori care au fost văzute, ieri, în centrul Ploieştiului, pregătirile s-au prelungit până foarte aproape de ora fixată pentru momentul festiv – ora 17.00. Astfel că n-ar fi exclus ca nici după ce au fost aprinse luminiţele, pe ici pe colo, să mai fie nevoie de fixat o figurină sau de montat o ghirlandă prin brazii din faţa Palatului Administrativ. Oricum, cei mai bucuroşi de evenimentul de ieri au fost cei mici, pe la ora 15.00 zona împodobită din centrul oraşului fiind plină de copii care îşi rugau părinţii şi bunicii să-i fotografieze fie lângă brad, fie lângă omul de zăpadă.

Produse tradiţionale, la Târgul de Crăciun

targ

Târgul de Crăciun a fost lăsat pe seama celor de la Hale şi Pieţe care, atât în faţa Halelor, cât şi vizavi, în faţa Parcului „Toma Socolescu”, au instalat o serie de „căsuţe” destinate comercializării produselor din carne, a produselor lactate, a dulciurilor şi fructelor. Pentru cei interesaţi să cumpere produse tradiţionale de Crăciun, în zonele menţionate se găsesc cârnaţi de toate felurile, tobă, carne proaspătă sau afumată, şuncă, şorici, brânzeturi etc. De asemenea, separat, de la un alt stand, se pot cumpăra atât vin alb, cât şi roşu, dar şi tescovină.

Moş Crăciun… gravid, la Halele Centrale!

mos Hale
Trebuie menţionat însă că pinguinii instalaţi în centrul Ploieştiului şi „săltaţi” ulterior din cauza urâţeniei lor au fost mici copii pe lângă unele aranjamente din interiorul Halelor Centrale. Așa se face că aceia care vor urca la etaj, unde a fost amenajată „Căsuţa lui Moş Crăciun” – care este cât de cât în regulă, mai ales că lângă aceasta este montată şi un fel de vitrină în care a fost expus un costum popular vechi, foarte frumos – dacă vor face ochii roată vor avea parte de o imagine cu adevărat de groază. Şi asta deoarece, rezemat de unul dintre ziduri, a fost instalat o sosie „mutantă” a lui Moş Crăciun, care mai degrabă arată ca şi când ar fi… gravid, vrând pesemne să-i fie copiată celebrului personaj de la Polul Nord inclusiv burta ! Cert este că aceia care au îmbrăcat manechinul în costumul lui Moş Crăciun au cam pierdut din vedere detaliile, având în vedere că, de exemplu, preocupaţi ca „figurina” să aibă inclusiv ochelari, l-au lăsat pe bietul moş… desculţ!
În aceste condiţii, n-ar fi exclus ca aceia care vor trece pe la Halele Centrale, pentru cumpărături, să se îndure ca să-i lase și moşului un bănuţ ca să-i fie cumpărate şi ghete! Iar ca tabloul să fie şi mai hazliu – deși mai degrabă e de plâns – din peisaj nu lipsesc nici Moşi Crăciunii gonflabili!

Sinaia și Bușteniul vor intra în atmosfera Sărbătorilor de Crăciun astă-seară, începând cu ora 17.00, când locuitorii și turiștii din cele două stațiuni vor primi în dar – pe lângă noul strat de zăpadă care începuse să se aștearnă de ieri – iluminatul festiv, luminițe care vor străjui poalele Bucegilor până după Anul Nou.

lumini - Busteni
La Bușteni, evenimentul care se va desfășura în această seară va fi mai sărac decât în alți ani, autoritățile având în program, pe lângă deschiderea iluminatului festiv, un mic spectacol de colinde și cadouri pentru copiii care vor participa la acest moment.

Mos Craciun - Busteni
La Sinaia, potrivit reprezentanților autorității locale, începând cu ora 17.00, Parcul „Dimitrie Ghica” din centrul stațiunii va găzdui o serie de concerte care vor introduce orașul în atmosfera de sărbătoare. Seara va fi deschisă de corul SinArmonia și de corul Asociației Zestrea Carpaților, iar după focul de artificii și aprinderea iluminatului festiv, care au fost programate pentru ora 18.00, va avea loc un concert susţinut de Academia Voltaj.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*