Debut cu stângul, în divizia a doua

Activ Prahova Ploieşti – CSM Galaţi 20-23 (9-9)

Echipa de handbal feminin Activ Prahova Ploieşti a debutat, ieri, în noul sezon al Diviziei A, Seria A, întâlnind, în Sala „Olimpia”, formaţia CSM Galaţi. A fost un meci între două echipe care au retrogradat din prima ligă, în sezonul trecut, având loturile de jucătoare reconstruite, cu dorinţa de a reveni în eşalonul de elită. Astfel, jocul a fost unul echilibrat, presărat însă cu multe erori, poate normale pentru divizia a doua naţională şi, în plus, pentru momentul debutului competiţional.
În prezenţa unui public de până în 200 de persoane, care a putut vedea, după o lungă perioadă de pauză, un meci de handbal în Sala „Olimpia”, Activ Prahova Ploieşti a început jocul curajos, conducând, scor 6-4 (min. 17), într-o partidă cu puţine reuşite, defensivele fiind greu de penetrat pentru multe dintre tinerele handbaliste de pe teren.
Gălăţencele au întors rezultatul, în cinci minute, preluând conducerea, cu scorul de 8-7, însă la pauză s-a intrat pe picior de egalitate, scor 9-9, echitabil pentru ceea ce s-a jucat în primele 30 de minute ale partidei.
În partea secundă, CSM Galaţi a început mai bine, profitând de inexactităţile din ofensiva ploieşteană, care a plimbat mai mult mingea decât să atace poarta adversă. Astfel, oaspetele s-au desprins la trei goluri avans, scor 13-10 (min. 38), mărindu-şi avantajul chiar la patru lungimi, scor 17-13 (min. 47).
Pe final de joc, echipa prahoveană a avut o tresărire de orgoliu, reuşind să revină în meci, după un parţial de 4-1, scor 18-19 (min. 55). Însă, echipa gălăţeană a găsit soluţiile ofensive la momentul potrivit şi a pus punct revenirii ploieştene, prin două reuşite la rând. Mai mult, tot CSM Galaţi a punctat în finalul meciului, adjudecându-şi victoria cu scorul de 23-20, graţie, în special, momentelor de luciditate în atac din ultimele minute ale partidei.
Activ a evoluat astfel: Ioana Paraschiv, Maria Dumitriu, Claudia Datcu – Diana Lăscăteu 5 goluri, Florentina Ilie 4, Zsofia Csavar 3, Mara Arvatu 2 goluri, Diana Dincă 2, Florina Popescu 2, Elena Andriţa 1, Cristina Sandu 1, Roxana Tabarcea, Andra State, Claudia Lăcătuş, Adina Panaite.
Cele mai active în ofensivă pentru CSM Galaţi au fost Iulia Eiler şi Cristina Andriţa, ambele cu câte 6 goluri marcate. De asemenea, au mai punctat de câte trei ori Cristina Marcu şi Daniela Corban.
Pentru Activ urmează deplasarea pe terenul echipei ACS Şc. 181 SSP Bucureşti.
În celelalte partide ale etapei inaugurale din Seria A, disputate ieri, s-au înregistrat următoarele rezultate: HCF Piatra Neamţ – CS Ştiinţa Bacău 32-19 (14-8), CSM Bucureşti – CSM Corona Braşov 25-32 (16-11), CSU Neptun Constanţa – ACS Şc. 181 SSP Bucureşti 27-25 (15-13), CSM Roman – ACS Spartac Bucureşti 30-18 (13-6).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*