Debutul perfect la EURO, victorie cu 4-1 contra Croației!

Tricolorii U21 au învins clar primul adversar de la acest turneu final, după un start excelent de meci, în care au condus cu 2-0 după primele 14 minute.

Când vezi că galbenul domină tribunele stadionului din Serravalle nu ai cum să ai emoții. Cu peste 3.000 de români în tribune, tricolorii lui Rădoi au pășit apăsat pe gazonul micii arene din San Marino.

Iar când auzi imnul României cântat din mii de piepturi care acoperă boxele stadionului și îi vezi pe ai noștri cum se strâng de după umeri în momentul intonării acestuia timpul se dilată. Strigătul lui Radu, „Haideeee!”, răsună pe stadion, iar pielea ți se furnică instant.

Începem tare, pe atac, nu știm ce e jocul la așteptare. Pușcaș ratează primul, oftatul tribunei e prelung.

Deținem controlul partidei, avem tupeu și nerv. Și golul vine în minutul 11, tot de la golgheterul Pușcaș, care nu ratează din lovitură de la 11 metri, după ce “centralul” scoțian a consultat sistemul VAR.

E 1-0 pentru noi, e începutul perfect, dar mergem peste ei. Pușcaș e la un pas de “dublă”, dar mingea e scoasă de pe linie. Și ce dacă, Hagi e acolo și o plesnește din prima. E 2-0 în minutul 14 și e debutul perfect al rebelilor în galben.

Croații se înmoaie, și de caldură, dar și din cauza dominării noastre. Marchează însă repede, prin Vlasic, în minutul 18, dar nu tremurăm! Din contră, împingem liniile mai sus și mergem peste ei!

Vine pauza, căldura e una amețitoare, dar vocea tribunei tricolore e cel mai bun energizant!
Începem actul secund liniștiți, nicio urmă de emoție nu se citește pe chipul jucătorilor noștri.

Pasăm mai mult, dar și iuțim jocul atunci când e nevoie. Și când e nevoie de liniște, golul vine de la un închizător! Tudor Băluță rupe plasa croaților și face 3-1 în minutul 66.

În tribune se aud ritmuri de Ciulendra, perfect asortate cu pasele noastre!

E victorie! E startul perfect la Campionatul European! Pe stadion e la fel de cald precum la Pasadena, în Statele Uite, când naționala învingea Columbia la World Cup. Nu a mai fost 3-1, ca în urmă cu 25 de ani, a fost 4-1 pentru că Adi Petre a marcat la câteva zeci de secunde de la intrarea sa pe gazon!

Bravo, băieți! Hai, România!

ROMÂNIA – CROAȚIA 4-1

Au marcat: Pușcaș (11 – pen.), Hagi (14), Băluță (66), Adrian Petre (90) / Vlasic (18)

ROMÂNIA: 1. Radu (c). – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 4. Pașcanu, 3. Ștefan – 21. Băluță, 17. Cicâldău – 8. Man (22. Olaru 84), 10. Hagi, 19. Ivan (7. Coman, 73)- 9. Pușcaș (11. Petre, 88). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Căbuz, 23. Vlad – 2. Boboc,13. Grigore, 14. Dragomir, 15. Ghiță, 16. Nedelcu, 18. Rus, 20. Ciobanu

CROAȚIA: 12.Posavec – 2. Uremovic, 6. Benkovic, 5. Katic, 3. Sosa – 8. Vlasic, 4. Sunjic, 20. Moro (11. Ivanusec, 67)– 10. Halilovic (c) (18. Muric, 77), 9. Jakolis, 7. Brekalo (21. Bradaric, 14). Selecționer: Nenad Gracan

Rezerve: 1. Grbic, 23. Semper, 13. Majer, 14. Bistrovic, 15. Kalaica, 16. Borevkovic, 17. Basic, 19. Kulenovic, 22. Cabraja.

Arbitru: Bobby Maden. Asistenți: Francis Connor și David Roome (toți din Scoția)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*