Deciziile Comitetului Executiv al FRF din 18 august 2020

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 18 august 2020, întrunit în mod statutar, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența majorității membrilor săi, domnul Gino Iorgulescu absentând motivat, adoptă următoarele decizii:

– Aprobă cu unanimitate de voturi Hotărârea Comitetului de Urgență al FRF nr. 25 din 03.08.2020.

– Aprobă cu majoritate de voturi Hotărârea Comitetului de Urgență al FRF nr. 26 din 06.08.2020.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Hotărârea Comitetului de Urgență al FRF nr. 27 din 11.08.2020.

– Aprobă cu unanimitate de voturi convocarea Adunării Generale Ordinare a FRF pentru data de 02.10.2020, ora 11:00, la Arena Națională.

– Aprobă cu unanimitate de voturi costurile aferente organizării meciurilor echipei naționale de seniori a României cu Irlanda de Nord și Austria.

– Aprobă cu unanimitate de voturi componența nominală a organismelor jurisdicționale ale FRF pentru sezonul 2020/2021.

– Având în vedere faptul că nu toate cluburile care au promovat în Liga 3 au depus toate actele necesare în vederea afilierii, acordă cu unanimitate de voturi termen cluburilor să își completeze dosarele de afiliere până cel târziu vineri, 21.08.2020, ora 12:00. Mandatează cu unanimitate de voturi Comitetul de Urgență al FRF să adopte decizia cu privire la afilierea cluburilor nou-promovate în Liga 3.

– Aprobă cu unanimitate de voturi sistemul competițional al Ligii 3, ediția 2020/2021 astfel: 10 serii a câte 10 echipe, cu detaliile prezentate în ședința Comitetului Executiv. Criteriile de completare a locurilor vacante sunt cele prevăzute de Regulamentele FRF în vigoare, termenul limită fiind vineri, 21.08.2020. De asemenea, aprobă cu unanimitate de voturi începerea Ligii 3, ediția 2020/2021, la data de 12.09.2020.

– Omologhează cu unanimitate de voturi rezultatele jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 2.

– Aprobă cu unanimitate de voturi creșterea de la 18 la 20 a numărului de jucători înscriși în raportul de arbitraj în competițiile organizate de FRF și LPF în sezonul 2020/2021.

– Aprobă cu unanimitate de voturi omologarea rezultatelor play-off-ului Ligii 2 și a rezultatelor de baraj pentru promovarea/menținerea în Liga 1.

– Aprobă cu unanimitate de voturi calendarul competițional al Ligii 1, ediția 2020/2021, și al Cupei României.

– Aprobă cu unanimitate de voturi sistemul competițional al Ligii 2, ediția 2020/2021 conform variantei aprobate de majoritatea cluburilor participante în sezonul 2020/2021 al Ligii 2 în cadrul videoconferinței cu reprezentanții FRF, urmând ca aceasta să înceapă la data de 29 august și să se încheie la data de 23 mai 2020. Prima parte a sezonului urmează a se încheia, în principiu, la data de 5 decembrie 2020. Aprobă, de asemenea, principiile de promovare aplicabile în situația în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deține licență sau nu îndeplinește condițiile de participare în Liga 1.

– Aprobă cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga 3) de la LPS Cetate Deva către Clubul Sportiv Municipal Deva. Prin urmare dispune afilierea CSM Deva și dezafilierea LPS Cetate Deva.

– Aprobă cu unanimitate de voturi asocierea clubului ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița cu LPS Bistrița și asocierea clubului AS FC Pucioasa cu CSȘ Târgoviște.

– Aprobă perioadele de transferuri pentru sezonul 2021/2022 astfel:
– perioada de vară 15 iunie 2021 – 6 septembrie 2021
– perioada de iarnă 18 ianuarie 2022 – 14 februarie 2022, pentru fotbalul în sală urmând ca perioada de iarnă să fie următoarea: 11 ianuarie – 7 februarie 2020

– Aprobă cu unanimitate de voturi ca taxele FRF să rămână identice cu cele din sezonul anterior.

– Aprobă cu unanimitate de voturi amânarea Supercupei României, o primă dată la care jocul s-ar putea desfășura fiind 7 aprilie 2021, aceasta putând însă a fi modificată în funcție de situația existentă la nivel național din punct de vedere medical.

– Aprobă cu unanimitate de voturi ca schimbările efectuate în timpul pauzelor (dintre reprizele timpului regulamentar și/sau reprizelor de prelungiri), precum și în perioada dintre sfârșitul timpului regulamentar de joc și prima repriză de prelungiri nu se vor contabiliza ca fiind făcute în timpul uneia dintre cele 3 întreruperi ale jocului permise în prezent.

– Aprobă referatul Departamentului de fotbal feminin cu privire la amânarea începerii competiției Liga 1 de fotbal feminin și modificarea regulamentară privind sancționarea cluburilor care nu permit jucătoarelor să se prezinte la echipele naționale.

– Aprobă cu unanimitate de voturi costurile aferente desfășurării meciurilor dintre echipa națională U21 a României și cele ale Maltei și Finlandei.

– Dispune cu unanimitate de voturi înghețarea clasamentului Ligii 1 de Fotbal în sală și prin urmare validează clasamentul existent în prezent.

– Aprobă cu unanimitate de voturi lista nominală a observatorilor oficiali de Arbitri aprobați de CCA pentru a activa la jocurile din Liga 1 în sezonul competitional 2020/2021.

– Aprobă cu unanimitate de voturi comisiile federale cu mențiunea că se completează Comisia de copii și juniori astfel cum a fost aceasta prezentată cu un nou membru, domnul Cămui Cristian.

– Aprobă cu majoritate de voturi principiile aplicabile desfășurării competițiilor în situația în care anumite jocuri aferente sezonului 2020/2021 nu se pot disputa din motive privind pandemia de COVID-19: Se împart competițiile în faze competiționale. Se vor stabili în concret datele de terminare a fiecărei faze a competiției. Niciun joc aferent unei faze a competiției nu poate fi reprogramat ulterior datei limită prevăzută mai sus (data de terminare a respectivei faze a competiției). Fiecare joc poate fi reprogramat o singură dată, în prima dată disponibilă, dar nu mai devreme de 7 zile de la data programării inițiale, urmând ca organizatorul de competiții să stabilească datele disponibile. Prin excepție, etapele din Cupa României și respectiv meciurile de baraj nu se pot reprograma.
Dacă la data reprogramării, jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfășura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea va pierde jocul cu 3-0.
Dacă jocul nu s-a disputat inițial din motive care țin de ambele echipe și nici nu se poate desfășura la data reprogramată, atunci ambele echipe pierd jocul cu 3-0.
Pentru evitarea oricărui dubiu, primele faze ale competițiilor sunt următoarele:
Liga 1 – finalul sezonului regulat (tur + retur)
Liga 2 – un tur (19 sau 20 de meciuri, după caz)
Liga 3 – 18 meciuri (tur + retur).

– Aprobă cu unanimitate de voturi componența nominală a Comisiei Tehnice pentru sezonul 2020/2021.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*