Deciziile Comitetului Executiv din 19 iulie 2021

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, întrunit în mod statutar, în prezența majorității membrilor săi, domnul Kyros Vassaras absentând motivat, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal la data de 19 iulie 2021, adoptă următoarele decizii:

– Aprobă cu unanimitate de voturi Hotărârile Comitetului de Urgență al FRF nr. 13 din 30.06.2021, nr. 14 din 09.07.2021, nr. 15 din 14.07.2021.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Raportul Departamentului Licențe și Afilieri și dispune afilierea provizorie a celor 8 cluburi nou-promovate din Liga a 4-a în Liga a 3-a, astfel cum sunt acestea menționate în Raportul privind dosarele de afiliere pentru cluburi emis de Administrația de licențiere și datat 19 iulie 2021.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Raportul Departamentului Licențe și Afilieri și dispune dezafilierea provizorie a cluburilor Asociația Club Sportiv Imperial WET.

– Aprobă cu unanimitate de voturi omologarea rezultatelor şi clasamentelor din cadrul competițiilor naţionale de fotbal feminin U17 și U15.

– Aprobă cu unanimitate de voturi componența nominală a organismelor jurisdicționale pentur sezonul 2021/2022, aceasta fiind identică cu cea aferentă sezonului anterior.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Calendarul competițional al Ligii a 2-a, ediția 2021/2022.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Regulamentele competițiilor de juniori ale FRF U17 și U19, respectiv:
• Regulamentul competiției Liga Elitelor U19,
• Regulamentul competiției Liga Elitelor U17,
• Regulamentul competiției Liga Elitelor U16,
• Regulamentul competiției Liga Elitelor U15,
• Regulamentul competiției U19 Național,
• Regulamentul competiției U17 Național,
• Regulamentul competiției Cupa Elitelor U19,
• Regulamentul competiției Cupa Elitelor U17,
• Regulamentul competiției Cupa Elitelor U15.

– Aprobă cu unanimitate de voturi materialul privind fotbalul feminin, respectiv se stabilește 29 august 2021 ca dată de începere a Ligii 1 de fotbal feminin. De asemenea limitele de vârste propuse pentru competițiile de junioare în sezonul 2021/2022 sunt următoarele:

CN U17 – jucătoare născute în anii 2005 – 2006 – 2007;
CN U15 – jucătoare născute în anii 2007 – 2008 – 2009;
CN U13 – jucătoare născute în anii 2009 – 2010 – 2011;
CN U11 – jucătoare născute în anii 2011 – 2012.

– Ia act de informarea formulată de Departamentul Competiții cu privire la situația înscrierilor echipelor în Campionatul național Liga a 3-a, respectiv 94 de cereri de înscriere din totalul de 100 de cluburi care dețineau acest drept. Prin urmare cele 6 locuri vacante se vor completa cu cele 4 echipe dintre cele 8 retrogradate și care și-au exprimat dorința de a continua în Liga a 3-a, respectiv CS Făurei, Universitatea Craiova 2, AFC Hermannstadt 2, ACS Minerul Costești, precum și cu 2 echipe (FC CFR Cluj 2 și ACS Campionii FC Argeș 2) în conformitate cu prevederile art 19 alin. 9 din ROAF.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Lista observatorilor pentru arbitrii din Liga a 2-a astfel cum a fost aceasta propusă de Comisia Centrală a Arbitrilor.

– Aprobă cu unanimitate de voturi costurile de cazare și masă ocazionate de desfășurarea jocului oficial dintre naționalele de seniori ale Germaniei și României din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar din anul 2022.

– Aprobă cu unanimitate de voturi modificarea costurilor de transport aerian (charter) pe ruta România – Islanda – România, ocazionate de desfășurarea jocului oficial dintre naționalele de seniori ale Islandei și României din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar din anul 2022.

– Împuternicește cu unanimitate de voturi președintele FRF pentru a negocia cu antrenorii și staff-urile pentru echipele naționale U21, respectiv U20.

– Aprobă modificarea termenului de înscriere pentru Campionatul Național de Juniori U17 Fotbal în Sală din 15.09.2021 în 31.07.2021.

– Aprobă propunerile domnului Auraș Brașoveanu cu privire la modificarea unor prevederi regulamentare astfel:

Aprobă cu unanimitate de voturi modificarea art 12 alin 4 din Regulamentul de certificare al Ligii a 2-a, acesta urmând a se completa astfel: Certificatul de participare la campionatul național Liga a 2-a nu poate fi transferat către altă persoană juridică (club sportiv) dacă structura sportivă care a fost certificată își pierde identitatea. Prin excepție, în cazul transferării în orice mod a activității sportive către o altă structură (club sportiv), care astfel devine continuatoarea de fapt și de drept a clubului certificat, aceasta dobândește ca efect al transferului (cesiunii) și certificatul eliberat clubului al cărui continuator este.
Aprobă cu unanimitate de voturi modificarea art 4 alin. 5 teza finală din ROAF în sensul că:
Cu excepția situației în care se constată că nu sunt încălcate criteriile de integritate a competițiilor prevăzute de art. 3 din prezentul Regulament, precum și principiile arătate în prezentul articol, vor fi considerate modificări ale formei juridice care încalcă prevederile de mai sus:
– schimbarea denumirii, a sediului și asociaților/acționarilor clubului, dacă sunt
efectuate concomitent sau la mai puțin de 24 de luni;
– cesiunea drepturilor de participare în competiții ale mai multor structuri sportive către
o singură structură sportivă;
– cesiunea dreptului de participare de la un club sportiv de drept privat către un alt club
de drept privat;

– Aprobă cu majoritate de voturi (o abținere) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga 1 fotbal feminin) de la ACS Universitatea Alexandria către Clubul Sportiv Municipal Alexandria. Prin urmare dispune afilierea CSM Alexandria și dezafilierea ACS Universitatea Alexandria.

– Aprobă cu majoritate de voturi (o abținere) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 3-a) de la ACS CS Unu Gloria Bistrița către Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița Năsăud. Prin urmare dispune afilierea CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud și dezafilierea ACS CS Unu Gloria Bistrița.

– Aprobă cu majoritate de voturi (o abținere) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 2-a) de la CS Viitorul Șelimbăr către Clubul Sportiv Comunal 1599 Șelimbăr. Prin urmare dispune afilierea CS Comunal Șelimbăr și dezafilierea CS Viitorul Șelimbăr.

– Aprobă cu majoritate de voturi (un vot împotrivă) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 2-a) de la CSM Corona Brașov către ACS Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște. Prin urmare dispune afilierea ACS Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște și dezafilierea CSM Corona Brașov.

– Aprobă cu majoritate de voturi (o abținere) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 2-a) de la SCM Gloria Buzău către AS Fotbal Club Buzău. Prin urmare dispune afilierea AS Fotbal Club Buzău și dezafilierea SCM Gloria Buzău.

– Aprobă cu majoritate de voturi (un vot împotrivă) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 3-a) de la ACS Dacia Unirea Brăila către Asociația Fotbal Club 1919 Dacia Unirea Brăila. Prin urmare dispune afilierea AFC 1919 Dacia Unirea Brăila și dezafilierea ACS Unirea Brăila.

– Aprobă cu majoritate de voturi (o abținere) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 2-a) de la ACS ASU Politehnica Timișoara către SSU Politehnica Timișoara. Prin urmare dispune afilierea SSU Politehnica Timișoara și dezafilierea ACS ASU Politehnica Timișoara.

– Aprobă cu majoritate de voturi (o abținere) cesiunea dreptului de participare în competiții (Liga a 2-a) de la ACS Ripensia Timișoara către SC FC Ripensia Timișoara. Prin urmare dispune afilierea SC FC Ripensia Timișoara și dezafilierea ACS Ripensia Timișoara.

– Aprobă cu unanimitate de voturi clarificarea ROAF în sensul că pentru evitarea oricărui dubiu, dispozițiile art. 29 alin. 3 din ROAF se aplică exclusiv competiției Liga 1.

– Aprobă cu unanimitate de voturi ca sesizarea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF cu privire la nerespectarea funcțiilor din cadrul staff-ului tehnic sau exercitarea atribuțiilor de antrenor principal de către persoane care nu dețin calificările necesare să se efectueze de către Școala Federală de Antrenori (SFA) sau de către delegatul de joc.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*