Dennis Man sare din nou în ajutorul Cetății Voluntarilor: ”Îți mulțumim și promitem să nu te dezamăgim nici de acum înainte”

Aflat acasă, la Vladimirescu, în mini-vacanța de Sărbători, Dennis Man s-a reîntâlnit cu prietenii săi de la Asociaţia Cetatea Voluntarilor, care sunt pe cale să mai pună în practică un proiect de suflet. Este vorba despre amenajarea la standarde europene a Secției Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad, totul făcându-se pe bază de donații.

Ca și în anii precedenți, atacantul celor de la FCSB va susține cauza „Cetății Voluntarilor” cu o sumă importantă. După fiecare vizită pe „șantierele” deschise de Asociație, tânărul fotbalist a donat bani și așa se va întâmpla și acum. ”Dennis Man, îți mulțumim pentru că ai fost lângă noi de la început, că ai crezut în noi și ne-ai susținut. Promitem să nu te dezamăgim nici de acum înainte!” – e mesajul Aneimaria Nyeki Popa, cea care conduce Asociația din Arad ce a sprijinit și alte proiecte importante pentru comunitatea arădeană, precum amenajarea Spitalului Matern Arad, a Secției de Boli Infecțioase pentru Copii  sau achiziționarea unui aparat pentru testarea anti-COVID. Noua secție de Pediatrie II ar putea fi inaugurată în luna ianuarie a noului an, după care Asociația Cetatea Voluntarilor se va bate pentru refacerea Secției de Radiologie Copii.

Vă reamintim că Man a fost, recent, desemnat cel mai bun fotbalist român al anului de publicația Gazeta Sporturilor. Atacantul arădean de 22 de ani, crescut de Atletico și lansat în fotbalul mare de UTA, este cel mai bine cotat fotbalist din Liga 1, fiind evaluat la 6.5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

15 goluri si 7 pase decisive a reusit Man pentru FCSB, în 16 meciuri jucate în acest sezon. Dennis Man este golgheterul Ligii 1 în acest sezon, cu 12 reusite în primele 15 etape și, conform lui Gigi Becali, s-ar putea transfera în Italia chiar în această iarnă pentru 14 milioane de euro. În acest caz, UTA ar încasa 1,4 milioane de euro, ca parte a înțelegerii făcute cu conducerea celor de la FCSB în vara anului 2016, când Man s-a transferat la gruparea „roș-albastră”.

0
0

Articolul Dennis Man sare din nou în ajutorul Cetății Voluntarilor: ”Îți mulțumim și promitem să nu te dezamăgim nici de acum înainte” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*