Deplasări în Timiș și Bihor pentru Lipova, Pecica și Crișul în turul doi al Cupa României!

Turul inaugural al Cupei României nu le-a surâs celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei, care au fost scoși din competiție de Băile Lotus Felix. Iar în runda secundă, o altă divizionară terță arădeană va da piept cu trupa bihoreană pregătită de Gheorghe Ghiț. Este vorba despre Crișul Chișineu Criș, care se va deplasa în județul vecin la debutul în prezenta ediție a competiției KO.

În schimb, celelalte două formații arădene din Liga 3-a călătoresc spre sud, în județul Timiș. Pe campioana seriei a VIII-a, Șoimii Lipova, o așteaptă CSC Dumbrăvița, formație ce a terminat sezonul trecut pe locul 4 și e antrenată din această vară de Cosmin Stan. „Alb-verzii” a pierdut destui fotbaliști importanți, fiind greu de crezut că se vor mai bate pentru locurile fruntașe în campionatul ce vine.

În schimb, Progresul Pecica este și mai aproape de destinație, căci călătorește doar până la Periam. Ocupanta locului 7 în campionatul precedent a produs una dintre surprizele verii în amicale, învingând-o cu 2-1 pe divizionara secundă, Ripensia Timișoara. Pecicanii, respectiv antrenorul Sorin Bălu, au și luat un fotbalist de la Periam, pe mijlocașul Oancia. Ex. sebișeanul Cosmin Mînecan este noul tehnician al Avântului, care a avansat în turul următor la „masa verde”, în detrimentul celor de la Fortuna Becicherecu Mic.

Cele trei partide sunt programate miercuri, 11 august, începând cu ora 17,30. Derby în județul vecin, între FC Hunedoara și CSM Deva.

0
0

Articolul Deplasări în Timiș și Bihor pentru Lipova, Pecica și Crișul în turul doi al Cupa României! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*