Deputatul Viorica Cherecheş, alături de copiii băimăreni de Ziua Internaţională a Parcurilor

Deputatul Viorica Cherecheş, alături de copiii băimăreni de Ziua Internaţională a Parcurilor

Baia Mare, oază de linişte şi sănătate

9 august, Ziua Internaţională a Parcurilor am petrecut-o, alături de copii din comunitatea băimăreană , în Parcul „Regina Maria”, o oază de linişte  şi sănătate din inima oraşului unde am plantat flori la busturile unor personalităţi culturale cunoscute copiilor.

Cei mici au învăţat cum să îngrijească florile şi zonele verzi, ne-am bucurat împreună de aerul curat, de toate locurile frumoase din parc care ne dăruiesc sănătate.

Parcul „Regina Maria” este una dintre cele mai iubite zone verzi din Baia Mare, alături de Parcul Public Central, Parcul Mara, Câmpul Tineretului şi micile părculeţe din cartiere care asigură oxigenul şi sănătate pentru oraş. A fost şi rămâne  un punct de referinţă în istoria oraşului Baia Mare, fiind de-a lungul anilor un loc de reculegere, sport, joacă şi plimbare cu trenuleţul – un simbol al multor generaţii de copii.

Naturalețea, aleile lungi, copacii înalți, trenulețul pentru copii, lacul cu peşti exotici şi nuferi înfloriţi, înconjurat de flori, verdeaţă şi copaci, toate sub albastrul limpede al cerului, îl definesc ca pe un adevărat parc natural.

Baia Mare este „inima verde” a judeţului care are suprafaţa spaţiilor / locuitor mai mare decât cerinţele OMS.

I-am ajutat pe copii să planteze flori la statuile personalităţilor culturale, ne-am bucurat de lacul plin de nuferi şi peşti şi de pista special amenajată  de-a lungul aleilor umbrite de copaci, unde copiii au alergat desculţi.

Dorinţa de cunoaştere a naturii stimulează activitatea educaţională a copiilor iar socializarea are un rol vital în dezvoltarea armonioasă.

Copiii, de Ziua Internaţională a Parcurilor, au fost un model pentru băimăreni, care de multe ori rămân indiferenţi la creşterea calităţii vieţii. Spaţiile verzi îngrijite şi uşor accesibile sunt o valoare esenţială pentru băimăreni şi pentru sănătatea lor.

Prin strădania copiilor, poate a fost salvată o viaţă!

 Dr. Viorica Cherecheş,
 deputat liberal de Maramureş

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*