Derby-ul Aradului în Liga Elitelor U16, decis de Lingurar: UTA – Viitorul 1-0

Fiindcă la data de 14 august Viitorul încă nu era încă afiliată la FRF, derby-ul Aradului în Liga Elitelor U16 a fost reprogramat pentru astăzi. Pe terenul din Sânnicolau Mic, gazdele de la UTA și-au continuat parcursul fără greșeală și în fața celor de la Viitorul, Lingurar marcând singurul gol al partidei după numai 5 minute de joc. Ocazii au mai fost de-o parte și de cealaltă, dar și câte o eliminare: Mare pentru utiști, în minutul 25 și Botcă pentru vizitatori, 20 minute mai târziu.

Trupa utistă a strâns 24 de puncte și e lider în clasament, având  două „lungimi” în fața celor de la ASU Poli Timișoara, cu un meci mai puțin disputat decât cei de pe Bega. A  fost un meci echilibrat, un derby al Aradului, în care nu au contat locurile din clasament. Am controlat întâlnirea, zic eu, cap-coadă, adversarul nu a avut ocazii importante. Am înscris repede, însă apoi am jucat cu un om mai puțin, ne-am complicat singuri. A doua repriză au luat și ei roșu, iar în egalitate numerică ne-am mai creat două-trei ocazii clare, din păcate nu le-am fructificat. Importante rămân cele trei puncte, ne menținem parcursul bun din acest tur. Mai avem o etapă, cu Satu Mare, tot pe teren propriu, sperăm să continuăm pe aceeași linie”, a punctat antrenorul Dinu Donca, antrenorul principal al UTA-ei.

Viitorul rămâne pe locul 7 (din 10 echipe), cu 5 puncte strânse. „Eu zic că ne-am ridicat la nivelul echipei ce are maxim de puncte în acest campionat. Am stat bine în teren, am încercat contre tăioase, dar nu am avut luciditatea de a le finaliza. Ne lipsește ceva acolo în față și asta s-a văzut și în partidele disputate până azi. Îmi pare rău nici nu am știut să profităm de avantajul numeric avut timp de 15-20 de minute, pentru că apoi am luat și noi un cartonaș roșu, deși le-am atras jucătorilor avertizați despre acest pericol. Una peste alta, a fost un meci între echipe arădene, îi felicit pe cei de la UTA și le doresc baftă pe mai departe”, a spus Dinu Maghici, antrenorul celor de la Viitorul.

Formații:

UTA: Blaga – Varga, Opriș, Pele, Codrea, Șerengău, Sarkozi, Mihai, Babiciu, Lingurar, Mare. Au mai jucat: Ungurianu și Ciubăncan.

Viitorul: Deak – Nițoi, Botcă, Clipotă, Baraghin – Pop, Botoroagă – Blicking, Roman, Rotar – Măgureanu. Au mai jucat: Hrincescu, Catanzariti, Crișan, Rosza.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Nicoleta Șușcă, Alina Mihoc

În weekend, UTA joacă din nou acasă, cu LPS Satu Mare, iar Viitorul se deplasează la Timișoara pentru dispta cu LPS Banatul.

0
0

Articolul Derby-ul Aradului în Liga Elitelor U16, decis de Lingurar: UTA – Viitorul 1-0 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*