Derby-ul din Liga 1 Feminin se joacă la Cluj! „U” Olimpia Cluj – Heniu, cel mai important meci al etapei 9

Liga 1 Feminin programează miercuri, 11 noiembrie 2020, partidele etapei cu numărul 9. Pentru formațiile din Liga 1 perioada pe care o traversează e una de foc, cu meciuri la trei-patru zile. 

Nou-promovata Carmen București, revelația acestui început de sezon, primește vizita echipei Selena ȘN Constanța, singura echipă din Liga 1 fără puncte contabilizate în actuala stagiune. În ciuda acestui amănunt, bucureștencele spun că abordează cu seriozitate meciul. „Abia așteptăm să jucăm! Ne este dor de meciuri, iar în ceea ce mă privește îmi este sete de goluri și de victorie. Trebuie să avem foarte mare grijă la accidentări în perioada care urmează, deoarece avem încă trei meciuri de disputat într-un interval scurt. Întâlnim o echipă cu mare dorință de joc, o echipă care ne va pune probleme. Sunt convinsă că va fi un meci frumos, iar la sfârșit cel mai bun să se bucure de victorie”, a declarat Nicoleta Bărbos, una dintre cele mai bune jucătoare ale echipei Carmen București.

Fair Play București, locul 11 în ierarhia primei divizii, primește vizita vecinei de clasament ACS Fotbal Feminin Baia Mare. În cazul unui succes, Fair Play o va depăși pe echipa maramureșeană. Bucureștencele vin după un succes în deplasare, primul în acest sezon după șapte înfrângeri consecutive, 3-2 cu Banat Girls, și au un moral excelent.

„Obiectivul nostru este acela de a ne califica în play-off”

Piroș Security Arad joacă în această etapă pe teren propriu cu Banat Girls. Va fi primul meci pe teren propriu pentru Piroș după dispariția antrenorului Florin Bugar. Arădencele au remizat în weekend la Odorheiu Secuiesc, 1-1 cu Vasas Femina, formație care în această rundă va juca la Galați cu Universitatea. „Mergem la Galați cu gândul să câștigăm cele trei puncte. Va fi un meci dificil, dar ne dorim să facem un joc bun și să ne întoarcem acasă cu victoria. De altfel, acesta e obiectivul nostru pentru perioada următoare: cât mai multe puncte! E o perioadă încărcată și nu prea avem timp de refacere completă, dar ne adaptăm situației și dăm maximum la fiecare meci în parte”, a spus Ana Maria Vlădulescu, jucătoarea echipei Vasas Femina și a echipei naționale de fotbal a României.

Gălățencele nu le așteaptă însă cu brațele deschise pe adversarele lor! „Obiectivul nostru este acela de a ne califica în play-off. Ca urmare și victoria în meciul cu Vasas pare obligatorie! Ne cunoaștem adversarul. Și el pe noi. Ne-am confruntat de multe ori cu Vasas, o echipă valoroasă. Am învins, ne-au învins. Ce va fi mâine? Va fi un meci echilibrat, dar pe care vrem să îl câștigăm. Din păcate, nu voi putea fi în teren din motive medicale, dar voi fi alături de fete”, a spus Ana Arnăutu, jucătoarea echipei Universitatea Galați.

Cel mai bun atac din țară!

Echipa cu cel mai bun atac din Liga 1 și locul 3 în clasament, Fortuna Becicherecu Mic se va deplasa miercuri la Alexandria, unde va da piept cu Universitatea, locul 8. Cu atacantul primei noastre reprezentative în mare formă, este vorba despre Laura Rus, Fortuna Becicherecu Mic e hotărâtă să facă o nouă demonstrație de forță. „Am început bine această perioadă foarte aglomerată, cu victoria de sâmbătă în fața Universității Galați, și trebuie să continuăm tot așa! Întâlnim un adversar cu multe jucătoare tinere, un adversar incomod, care poate pune probleme în orice moment. Trebuie să intrăm hotărâte să luăm cele trei puncte”, a declarat Laura Rus.

„Sperăm să ne iasă jocul și să ne bucurăm de fotbal”

Derby-ul rundei este programat la Cluj, acolo unde față în față se vor afla multiplacampioană „U” Olimpia Cluj și Heniu Prundu Bârgăului, o echipă cu mari pretenții. Olimpia are maximum de puncte după șapte meciuri disputate în Liga I. „Meciul de mâine este unul foarte greu pentru noi. Suntem într-o perioadă încărcată din punct de vedere fizic și psihic. Heniu este o echipă care încearcă să joace ceva și pot pune probleme oricărei echipe. Noi jucăm la fel cu orice adversar și sperăm să obținem toate cele trei puncte. Sperăm să ne iasă jocul și să ne bucurăm de fotbal în toată perioada asta de nebunie! Obiectivul principal rămâne Champions League, dar nu ne gândim să neglijăm campionatul nicio secundă”, a spus Mihaela Ciolacu, una dintre vedetele campioanei României.

„Va fi greu, dar nu imposibil”

Fostă componentă a echipei „U” Olimpia Cluj, în prezent om de bază la Heniu Prundu Bârgăului, Andreea Corduneanu spune că Heniu va lupta la Cluj până la ultima picătură de energie: „Sunt încrezătoare în lotul pe care îl avem în acest sezon competițional. Va fi cu siguranță un meci dificil, știu atât eu cât și colegele mele cine este Universitatea Olimpia Cluj. Cu toate acestea, suntem decise să intrăm determinate în teren și să facem un meci bun. Important este ca la finalul meciului să nu avem ce să ne reproșăm”. 

„Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună – acesta este principiul cu care abordăm ultimele patru meciuri din acest an, toate extrem de importante pentru Heniu. În primul dintre acestea vom întâlni o echipă foarte bine pregătită, din toate punctele de vedere. Va fi greu, dar nu imposibil. Sperăm ca toată munca noastră de până acum să se reflecte în următoarele patru finale. Mizăm pe unitatea grupului, pe dorința noastră de a ajunge în play-off. Ne dorim evident victoria și vom face tot ceea ce ne stă în putință să o obținem”, a spus și Beata Ambruș, jucătoarea echipei Heniu Prundu Bârgăului.

Programul etapei 9 din Liga 1 Feminin:

miercuri, 11 noiembrie

ora 11:00

Carmen București – Selena ȘN Constanta

Fair Play București – ACS Fotbal Feminin Baia Mare

Piroș Security Arad – Banat Girls

Universitatea Galați – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc

Universitatea Alexandria – Fortuna Becicherecu Mi

ora 14:00

Universitatea Olimpia Cluj – Heniu Prundu Bârgăului

 

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*