Descinderi în Prahova, la producători de rachiuri

F.T.

Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Vamale şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, au efectuat şapte percheziții la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăți comerciale (două în Ialomiţa şi cinci în Prahova), pentru extinderea documentării într-un dosar care are ca obiect comiterea infracţíunii de „producerea, deţinerea sau comercializarea în mod ilicit de produse accizabile”.
„Din cercetări – spun reprezentanţii poliţiei prahovene într-un comunicat de presă – au rezultat indicii că, începând cu luna octombrie a.c., persoanele bănuite ( părţile acuzate din dosar – n.n.) ar fi desfășurat activități directe de producere a rachiurilor de fructe, cu încălcarea normelor prevăzute de Codul Fiscal, care obligă la autorizarea ca antrepozit fiscal de către organele vamale competente și plata accizelor la bugetul general consolidat”.
Până aseară, mai multe persoane urmau să ajungă la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, pentru a fi audiate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*