Desființați instituția primarului pe viață!

Rândurile următoare nu au nici o legătură cu Lugojul sau cu campania recent încheiată aici. Derapajele la care am asistat, multi­­plicate geometric în toată țara, nu au specific local, ci sunt produsul unei nefericite decizii luate, cu ani în urmă, la nivel central. Dacă putem trage ceva învățăminte din ce s-a întâmplat, o singură concluzie se impune: domnilor guvernanți, aboliți instituția primarului pe viață!




Reveniți la principiile democratice: două, maximum trei mandate limita pentru primari! Reveniți la buna practică a ale­gerilor din două tururi, mult mai aproape de esența demo­cra­ției. Și limitați numărul de parlamentari la 300, soluție pentru care poporul român s-a pro­nun­țat într-o covârșitoare majoritate, de 90%, într-un referendum pe care acum îl faceți intenționat uitat.

Limitarea puterii prin limi­tarea numărului de mandate este esențială, din simplul motiv că natura umană este atașată de putere. Pentru mulți, e suficient un mandat de patru ani. Atâta le e de ajuns pentru a se dedulci cu avan­tajele trecătoare ale unei dre­gătorii. Veți spune că nu e valabil pentru toată lumea și e adevărat, au fost și excepții. Îm­pă­ratul Augustus a fost cel mai puternic om al lumii. La vremea sa, întregul univers cunoscut i-a stat la picioare. Deși a adus Imperiului Roman peste 40 de ani de pace, prosperitate și măreție nemaivă­zute, el nu s-a îmbătat cu puterea nemăsurată. Dar câți ca Augustus s-au născut în istorie? A fost o… augustă excepție. Regula este că puterea absolută corupe la modul absolut.

Repet! Nu e vorba de oameni, orașe sau comune anume, e vorba despre un principiu. Orice dregătorie nelimitată naște apucături numite de medicul și politicianul britanic David Owen sindromul Hybris, descris astfel: ”folosirea puterii pentru autoglorificare; obsesia imaginii de sine şi predispoziţia spre megalomanie, spre acţiuni care să-i adu­că un beneficiu de imagine; pier­derea contactului cu realitatea şi izolarea progresivă; ac­ţiuni imprudente şi impulsive, neglijenţă, nervozitate; ignorarea sfaturilor şi criticilor celorlalţi; con­fundarea dorinţelor şi puncte­lor lui de vedere cu ale po­po­rului sau ale organizaţiei/ com­paniei din care face parte; tendinţa de a vorbi despre sine reverenţios, la persoana a treia sau de a folosi, în mod excesiv, <eu>; convingerea, exprimată cu emfază, că singura instanţă în faţa căreia trebuie să dea soco­tea­lă pentru faptele sale, este istoria sau Dumnezeu şi că aceasta îi va fi, desigur, favorabilă” etc. Mai pe românește, mania puterii.

Cu riscul de a deveni nepopu­lar, mai avansez o idee. Într-o lume a adaptărilor rapide, în care singura constantă e schimbarea, la fel de anacronică mi se pare și instituția funcționarului public ”pe viață”.

Nimeni nu e de neînlocuit, cu excepția funcționarului public?! Iată o gogomănie fără mar­gini. Spre deosebire de an­ga­jații din sectorul privat, care au parte din plin de… privațiuni și care trebuie mereu să găsească formule viabile pentru su­pra­vie­țui­rea eco­no­mică, funcționarul la stat e acolo pe viață. Nu-l poți da jos nici cu macaraua!

Și nu e de mirare că unii dintre aceștia, uitați prin funcții dinainte de ‘90, fac parte din aceleași structuri birocratice opace la schimbare. In­for­matizarea masivă a socie­tă­ții nu poate fi oprită cu forța la porțile primăriilor, mult promisul ghișeu unic nu poate fi amânat la nesfărșit, nici reevaluarea pe­rio­di­că a performanțelor celor puși în slujba comunității. Adică în sluj­ba noastră și nu invers.

Articolul Desființați instituția primarului pe viață! apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*