Dezvoltarea turismului! Lacul Surduc și Valea lui Liman, conectate printr-un drum peste munți

Locuitorii din estul județului, dar și din restul Timișului și al țării, se vor putea bucura în scurt timp de un drum modernizat, extrem de spectaculos prin pădure, peste crestele versanților.

Acesta va lega comunele Fârdea și Tomești și va deschide o zonă turistică puțin exploatată, dar foarte frumoasă.




Administrația locală din comuna Fârdea a dat startul lucrărilor de asfaltare a drumului comunal care leagă unitatea administrativ te­ri­to­ria­lă de Tomești. Investiția a fost pornită din satul Zolt și se întinde pe o distanță de aproximativ cinci kilometri, până la limita cu comuna vecină, în dreptul satului Luncanii de Sus, localitate aflată la cea mai mare altitudine din județul Timiș, circa 500 de metri de la nivelul mă­rii, în Munții Poiana Ruscă.

Pro­iectul este realizat cu fonduri europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală și se ridică la o valoare de 5,5 milioane lei. Lucrările sunt destul de dificile, deoarece pe o lungime de aproape un kilometru drumul șerpuiește printre văi având în unele locuri înclinații ce depășesc 30 de grade.

”Am început lucrările de asfaltare a drumului comunal, care leagă comuna Fârdea de comuna Tomești. Este un drum cu o lungime de 4,75 kilometri, un drum spectaculos, un drum mult așteptat de toți cetățenii comunei noastre, dar și din restul județului Timiș și din țară. Vor fi mulți care vor veni să ne viziteze, pentru că acest drum leagă două comune cu mare potențial turistic. În cel mult două săptămâni, primul strat va fi finalizat, dacă și vremea ne ajută. Este un proiect început în urmă cu trei ani, mult așteptat, dar tot timpul, din cauza documentației, pregătirea durează mai mult decât execuția”, ne-a declarat Samuel Lu­pulescu, primarul comunei Fârdea.

Asfalt la mare altitudine

Nici edilii din comuna Tomești nu se lasă mai prejos și lucrează pe par­tea lor la modernizarea porțiunii care pornește din Luncanii de Jos, până în Luncanii de Sus, unde se face legătura cu drumul Zoltului.

Calea de rulare are o lungime de 3,7 kilometri și este realizată tot prin fonduri europene, atrase prin Agenţia pentru Finanţarea Inves­ti­ţii­lor Rurale.

Investiția se ridică la valoarea de 1 milion de euro.

”După drumul de la Oboare, de pe raza satului Luncanii de Jos, extrem de spectaculos, care ajunge până la o altitudine de 700 de metri și șerpuiește prin Munții Poiana Ruscă fiind vizitat de numeroși turiști, dezvoltăm o nouă investiție în zonă, pe raza satului vecin Luncanii de Sus. În prezent, se lucrează la ta­luzat și la șanțuri, dar și la montarea de po­dețe și am speranța că în această toamnă va fi finalizat. Este mai mult de lucru, deoarece trebuie să amenajăm toată infrastructura în localitate, iar apoi să turnăm asfaltul, pentru a face joncțiunea cu drumul Zoltului”, ne-a spus Costel Me­delean, primarul comunei To­mești.

Multe obiective turistice

Prin finalizarea lucrărilor la această șosea, cu o lungime totală de 8,5 ki­lo­metri, va fi deschis un circuit turistic fantastic, cu văi care-ți taie respirația și nenumărate curbe care tra­versează un gol alpin prin Luncanii de Sus.

Pentru curioși, circuitul poate porni din zona Lacului Surduc, prin Fârdea, unde se găsește de mă­năs­tirea de măicuțe, apoi prin Gladna Montană, iar pe traseu se pot face popasuri la Pensiunea Dănilă, pe raza satului Gladna Română, la biserica din lemn, monument istoric de la Zolt, se traversează Luncanii de Sus, până în Luncanii de Jos, unde sunt mai multe pensiuni și păstrăvării, dar există și posibilitatea de a urca pe ineditul ”Transluncani”.

De-aici se poate coborî către Mă­năs­tirea Luncanii de Sus și Complexul Turistic Valea lui Liman. De la acest obiectiv, prin pădure, pe un drum forestier, realizat cu fonduri europene, se poate ajunge la cabana de vânătoare Cheia, mormântul Măriesei, săpat în munte și tabăra de copii Poieni Strâmbu, toate pe raza localității Poieni, comuna Pietroasa.

În Poieni, poate fi văzută o altă biserică de lemn, monument is­toric. Circuitul continuă spre satul vecin Crivina de Sus, unde există alt lăcaș de cult din lemn, cel mai vechi din salba existentă în zona Făgetului, realizat în secolul XVII. Lângă localitatea Pietroasa există posibilitatea de vizitare a Peșterii Albastre, dar și a pietrelor ciudate de pe dea­lu­rile din apropiere.

După alți șapte kilometri se ajunge la Mă­năstirea ”Izvorul lui Miron”, de la Ro­mâ­nești și la păstrăvăria din imediata vecinătate. De-aici se pornește pe drumul județean și apoi cel național, pentru o revenire la des­tinație.

Articolul Dezvoltarea turismului! Lacul Surduc și Valea lui Liman, conectate printr-un drum peste munți apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*