Diferența în amical s-a făcut de abia în ultima jumătate de oră: UTA – CS Socodor 5-2

CS Socodor este prima formație din județul Arad care a călcat gazonul noii arene „Francisc Neuman”. Prim divizionara din apropierea graniței cu Ungaria a fost invitata UTA-ei pentru un meci amical, menit să le mai ridice moralul și încrederea „roș-albilor” după seria de trei înfrângeri la rând din Liga 1: 0-1, cu CFR și FCSB și 0-2 cu CS U Craiova.

„Pasența” le-a ieșit doar parțial utiștilor, care au încasat două goluri de la CS Socodor, formație fără mari pretenții în Liga 4-a. Mai mult, victoria cu 5-2 s-a conturat doar în ultima jumătate de oră, când vizitatorii au rulat tot lotul, pe teren apărând și Olariu sau Molcuț, jucători trecuți de 40 de ani.

În prima repriză s-a marcat doar de două ori. UTA a deschis scorul prin Hora, din penalty, iar Socodorul a egalat după autogolul lui Erico, care a deviat balonul cu capul după cornerul lui Turcuș. Buhăcianu a punctat imediat după pauză, însă Pirtea a egalat la 2, direct dintr-o lovitură liberă lateral stânga. „Roș-albii” au pus lucrurile în ordine în ultima jumătate de oră, când Buhăcianu a reușit „tripla”, iar Antal a înscris și el pentru succesul cu 5-2 al „Bătrânei Doamne”.

Laszlo Balint nu poate fi foarte mulțumit după testul de astăzi, așteptându-se evident la o altă desfășurare a ostilităților. Până la urmă, echipa sa a fost egala unei echipe din județ timp de o oră de joc și a mai încasat și două goluri de la aceasta.

Socodorul, încântată de dimineața petrecută pe „Franscisc Neuman”

În efectivul celor de la Socodor, s-au regăsit fotbaliști care au evoluat și în primele două ligi din România: Pirtea (la Pandurii, în Liga 1 și Pâncota sau Mioveni, în Liga 2-a), Turcuș (UTA, în Liga 2-a), Țoca (FC Bihor, Liga 2-a) sau Vaida (Viitorul, Liga a 2-a). George Pirtea chiar a avut o ocazie bună să-și ducă echipa în avantaj la scorul de 2-2. „Nu putem decât să le mulțumim celor de la UTA pentru invitație, a fost o onoare, o bucurie pentru noi să jucăm pe noul stadion al Aradului. Băieții au fost foarte motivați, își doreau să țină cât mai aproape de echipa fanion a județului, cu un parcurs bun în Liga 1. Și, din punctul nostru de vedere, lucrurile au decurs foarte bine. Am fost mult timp în joc, nu am ce să le reproșez băieților, cred că i-am ajutat și pe cei de la UTA și ăsta e cel mai important lucru al dimineții. Pe de altă parte, și noi suntem pregătiți să ne întoarcem pe teren, sperăm ca de săptămâna viitoare să înceapă campionatul”, ne-a declarat Tiberiu Darasz, antrenorul celor de la Socodor.

Formații: 

UTA (prima repriză): Balauru – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Roger, Isac, Albu, D. Rusu (20 Buhăcianu) – C. Rus, Hora.

UTA (repriza a doua): Mociu – Tomozei, Benga, Melinte, Roumpoulakou – Buhăcianu, Tescan, Bustea, Miculescu – Antal, Voinea.

Socodor: Vaida – Șulea, Gherheș,  Țoca, Rafila – Turcuș, Dema – Stanciu, Pirtea, Purtan – Faur. Au mai jucat: S. Mako, Bibarț, Codru, C. Moldovan, Flueraș, Cotrău, Olariu, Molcuț.

Arbitri: Loredan Bogdan – Sorin Saladea, Călin Mateuț

0
0

Articolul Diferența în amical s-a făcut de abia în ultima jumătate de oră: UTA – CS Socodor 5-2 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*