Diferența s-a făcut la mijloc: Șoimii Șimand – CS Socodor 0-3

După un tur sub așteptări, Mărcuș și colegii săi doreau să se despartă frumos de susținătorii lor până la primăvară, iar adversarul nu era unul de speriat. Sau, cel puțin pe foaie, căci în teren Socodorul s-a dovedit clar echipa mai bună, iar victoria i-a revenit fără mari probleme.

Chiar dacă Marius Ciubăncan a stat ceva mai bine la capitolul prezență la stadion pentru un meci oficial, jocul l-a făcut echipa vizitatoare. Diferența s-a făcut în centrul liniei mediane, acolo unde Șulea, Turcuș și Dema au filtrat excelent toate baloanele. De fapt, unul dintre ei, respectiv Cristi Sulea a și deschis scorul după 28 de minute de joc, la capătul unei acțiuni personale de toată frumusețea pornită de la mijlocul terenului și o execuție cu sânge rece.  Covaci a avut șansa golului doi înainte de pauză, dar șutul său din colțul careului de 16, lateral dreapta, s-a dus în bară.

Tot echipa vizitatoare a fost vioara întâi și după pauză și golul de 0-2 nu s-a lăsat prea mult așteptat. În minutul 58, Șulea l-a deschis excelent pe Bibarț și acesta l-a lobat elegant pe Vaida. Showul „alb-negrilor” a fost completat de Florin Dema cu 20 de minute înainte de ultimul fluier. Acesta a profitat de o ieșire greșită dintre buturi și a trimis de la 20 de metri în plasă. Rafila a avut ghinion prin șutul său ce a lovit doar bara, însă și Socodorul a mai câteva ocazii importante, în special prin Bogdan Bibarț.

Socodorul mai poate urca un loc până la pauza de iarnă, dar asta numai dacă bate formația momentului în Liga 4-a, Păulișana Păuliș. „Am făcut meci foarte bun azi, în special prin mijlocașii noștri, care au făcut, zic eu, diferența. Ne așteptam la o replică și mai puternică din partea celor de la Șimand, care, din câte am văzut, au strâns destul de bine rândurile pentru meciul cu noi, dar nu prea i-am dat nicio șansă. Suntem foarte mulțumiți de ceea ce reușim la Socodor, cu jucători ce nu au salarii și vin din plăcere, din prietenie pentru colegii lor, la fotbal. Vom face tot posibilul să batem și Păulișul, deși suntem conștienți că vom avea parte de  unul dintre cele mai grele meciuri ale turului”, a spus Tibi Darazs, tehnicianul celor de la CS Socodor.

Formații:

Șimand: Vaida – Balint (59 Mitea), Tolan, I. Ruska, Ujoc – Mărcuș, Rafila, Țigan, Noaică (66 Ciubăncan) – Faur (46 Engelhardt), Ghergar (82 Cuc).

Socodor: Virzob – Licker, Molcuț, Bragea, Gherheș – Șulea, Turcuș – Covaci (88 Colompar), Fl. Dema (67 S. Mako), Flueraș (59 D. Ardelean) – Bibarț.

Arbitri: Loredan Bogdan – Emil Cristea, Zoltan Nagy. Observatori: Corneliu Tiulea, Ioan Hamza.

0
0

Articolul Diferența s-a făcut la mijloc: Șoimii Șimand – CS Socodor 0-3 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*