Din nou razii rutiere pe DN1, din nou abateri, din nou sancţiuni…

F. T.

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au efectuat din nou mai multe razii pe DN 1, dar și în municipiul Câmpina și în Bănești, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, „în cadrul acțiunilor, care au avut loc sâmbătă, 15 mai a.c., au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute și patru permise de conducere pentru depășirea vitezei legale. Valoarea totală a sancțiunilor depășește 25.000 de lei”. Tot reprezentanţii poliţiei prahovene amintesc faptul că „Astfel de acțiuni vor continua și în zilele următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din județ. Reamintim participanților la trafic că trebuie să adopte o conduită preventivă, să respecte regimul legal de viteză. Nu trebuie să fie depășită coloana de autovehicule, să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier și să fie atenți la semnalele polițiștilor rutieri”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*