Din toamnă, baronul Francisc von Neuman își va privi creația de la tribuna a doua a arenei ce-i poartă numele!

Până să-și pună în practică ideea acelei alei a gloriilor fotbalului arădean din fața noii arene „Francisc Neuman”, Primăria Arad s-a gândit să-i ofere părintelui UTA-ei șansa să-și vadă, din nou, creația la lucru. Se va întâmpla încă din turul campionatului următor al Ligii I, baronul Francisc von Neuman urmând să ia loc pe rândul 7, locul 2, de la sertorul N al tribunei a doua.

Vorbim, bineînțeles, despre statuia de bronz a uneia dintre cele mai mari personalități arădene de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, mare filantrop, iubitor al sportului rege și al echipei Arsenal. După chipul și asemănarea formației londoneze a creat-o și pe UTA pe 17 aprilie 1945, iar stadionul din Calea Aurel Vlaicu după modelul „Highbury”. De altfel, familia baronului a donat arena municipalității arădene cu condiția ca acesteia să nu i se dea vreodată o altă destinație. Până anul acesta, „Bătrâna Doamnă” a fost Campioana Provinciei cu șase titluri, titulatura fiind purtată de acum una singură de CFR Cluj, cu șapte trofee.

La tribuna a doua pentru…televiziuni

Revenirea lui Francisc Neuman pe stadionul ce-i poartă numele a fost anunțată chiar de primarul Aradului astăzi. „Baronul Neuman va fi prezent din toamnă în tribune, sper eu alături de spectatori. E stabilit și locul, rândul și tribuna, vorbim despre o statuie în mărime naturală. Am primit de la familie schița, adică cum ar trebui să arate statuia. Avem contractul cu sculptorul, în maxim patru luni de zile baronul se va întoarce acasă. Va fi un suporter real al echipei, astfel că nu vom mai pierde acasă nici un meci. Va lua loc la tribuna a doua și pentru că aceasta este tot timpul filmată, fiind opusă celei unde sunt amplasate camerele de luat vederi”, a precizat Călin Bibarț.

Sculptorul are ideile (aproape) clare despre cum va arăta statuia baronului Neuman

Artistul care va executa lucrarea de pe arena „Francisc Neuman” este Ștefan Bințânțan, nimeni altul decât sculptorul care a făcut toate statuile urbane din incinta Cetății Alba Iulia sau cel care a reabilitat Monumentul Sfintei Treimi din Piața Unirii din Timișoara. „În cazul de față, documentația pe care am primit-o e relevantă. Adică ne e suficientă ca să ne putem da seama de trăsăturile caracterului personajului. Acum ne apucăm cu chipul, pe baza fotografiilor pe care le-am primit tocmai de la nepotul său din America. Pe baza asta, studiem atitudinea. Am ajuns la o idee de atitudine, o să o prezentăm ca idee. Deocamdată suntem la stadiu de idee. Apoi, gestica… apoi vestimentația și toate cumva trebuie unite. Uite, în toate pozele, el zâmbește. Deci l-aș face zâmbind. Uite și aici (n. red. – ne arată o poză din colecția personală a familiei Neuman), deși putea să stea altfel, e cu o față limpede. Are cutele astea care tot timpul îi fac pomeții ridicați. Colțurile gurii sunt întotdeauna flexate, uite. Peste tot. Și aici, era cu familia și zâmbea! Nu o să-l reprezentăm așa cum e în poza aceea oficială, pentru că în toate pozele lui el era un bărbat zâmbitor. Iar la vestimentație, va fi un costum englezesc. Și fără pălărie, pentru că nu purta pălărie. Noi inițial ne-am gândit să-i punem o pălărie sau un baston, dar el nu purta. Încă o treabă, trebuie să ne gândim și la atitudinea picioarelor. Putem să îl așezăm pe scaun în diferite feluri, trebuie studiat… și trebuie văzut și cum ne permite spațiul”, le-a declarat Bințânțan colegilor de la specialarad.ro.

Ecrane uriașe pentru „europene”

Și ca să rămânem în fenomen, să spune că Primăria Arad, în parteneriat cu Heineken va amplasa trei ecrane uriașe (de tipul celora cu care a fost prevăzută Piața Avram Iancu cu ocazia meciurilor UTA-ei din play-offului ligii secunde din vara anului trecut) în două locații din oraș pentru ca fanii fotbalului să poată viziona cele mai importante partide de la Campionatul European de Fotbal, din perioada 11 iunie – 11 iulie. Două dintre ecrane vor fi postate pe ștrandul Neptun, în zona terasei Ratio Beach, respectiv în zona bazinelor, iar celălalt în Parcul „Regina Maria” din Micalaca (Orizont). În principiu, fiecare locație va fi dotată cu 150 de fotolii puf din care arădenii pot savura meciurile turneului final continental.

0
0

Articolul Din toamnă, baronul Francisc von Neuman își va privi creația de la tribuna a doua a arenei ce-i poartă numele! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*