Din Tormac la Paris. Narcisa Florea-Pop, ex-CSȘ1 Timișoara, locuri I pe început de 2018 în Franța. ”M-am integrat în echipa regională Île-de-France iar obiectivul meu anul acesta e să devin campioana Franței”

Plecată cu părinții de 4 ani în Hexagon, unde în aprilie 2017 devenea vicecampioană la prima participare în lupta pentru medalii la nivel național în Franța, Narcisa Florea-Pop s-a lansat sub cele mai bune auspicii în 2018, prin cucerirea de noi medalii pe salteaua luptelor, conturând încet, încet o tot mai frumoasă poveste, deși la vârsta de numai 15 ani. Iar dat fiind că eleva profesorului Valentin Mihăilă la CSȘ 1 Timișoara a luat drumul Hexagonului din mediul rural timișean, ascensiunea este cu atât mai inedită, de la Tormac la Paris.

Narcisa Florea-Pop a acumulat deja un total de 39 de medalii, dintre care 30 pentru adjudecarea locului I și șapte de argint, multe pe plan intern, devenind de 4 ori campioană a României, în anii 2013, 2014, 2015 și 2017, dar de dată mai recentă și peste hotare, în luptele feminine din Franța.

Concurând pe plan juvenil, la prima sa participare în Naționalul francez devenea în aprilie 2017 vicecampioană în Hexagon, tot anul trecut mai izbutind printre altele de exemplu o clasare pe locul 3 în Olanda, la o întrecere internațională, dar și prinderea primei poziții la o competiție la orele toamnei, în Franța, pe 19 noiembrie.

Începutul noului an a fost cât se poate de bun pentru eleva antrenorului francez Hubert Gaillard, obținând luna aceasta locul 1 la Open Cup International pe 7 ianuarie precum și la cea de-a 23-a ediție Cristojeunes International.

”Sunt plecată de 4 ani în Franța cu părinții mei. Sunt mândra deoarece nu doar m-am integrat în echipa regională a Franței, dar am reușit să mă integrez în sistemul educațional francez, am reușit sa învăț limba franceza în 3 luni, obținând medalia de aur la învățătură, pentru excelență. Este adevărat ca toți sportivii muncesc din greu și din punctul meu de vedere situația este aceeași, n-am vacanțe, deoarece în timpul vacanțelor am cantonamente la Institutul Național Sportiv de Expertiză și de Performanță, INSEP, dar pentru mine sunt cele mai frumoase vacanțe, pentru că fac ceea ce îmi place!”, a spus luptătoarea Narcisa Florea-Pop, mica maramureșeancă plecată din Tormac în Hexagon, câștigătoare de medalii pe salteaua luptelor juvenile în țara de la Atlantic.

”Obiectivul meu anul acesta este să ajung campioană a Franței, iar calificările se vor desfășura pe 11 februarie la Aulnay-sous Bois, după care campionatul va avea loc pe data de 14 aprilie. Dacă anul acesta ies campioana Franței, Federația franceză poate să-mi acorde naționalitatea, pentru a putea concura pe viitor la Campionate Europene și Mondiale. De asemenea, în vacanța următoare, la sfârșitul lui februarie, am fost invitată de antrenori francezi pentru selecții la echipa națională franceză. Și poate pe viitor voi putea participa la Campionatul European cu Franța, pentru că sunt stabilită aici definitiv… Țin să mulțumesc părinților, care îmi sunt alături și mă susțin mereu!”, a mai spus Narcisa.

 

The post Din Tormac la Paris. Narcisa Florea-Pop, ex-CSȘ1 Timișoara, locuri I pe început de 2018 în Franța. ”M-am integrat în echipa regională Île-de-France iar obiectivul meu anul acesta e să devin campioana Franței” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*