Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei României

În primul sfert de finală, disputat marți seara, Dinamo s-a impus la limită, scor 1-0, în fața Clinceniului.

Echipele care s-au întâlnit și în ultima etapă în Liga 1, atunci când Academica s-a impus cu 1-0, au luptat pentru un loc în semifinalele Cupei României.

În prima repriză, ambele formații au fost aproape de a marca. Grigore a ratat două șanse importante, întâi a țintit bara, apoi balonul trimis de el a fost respins din apropierea liniei porții. De partea cealaltă, Buziuc a fost blocat de Straton în tentativa sa de a înscrie cu un șut de la distanță.

Partea secundă a fost lipsită de ocazii mari. Până în minutul 84. Centrare din corner, Grigore recentrează cu capul, iar Sorescu marchează. 1-0 pentru Dinamo, scor menținut până la final.

Roș-albii se califică astfel în semifinalele competiției, acolo unde alte trei formații li se vor alătura în urma partidelor programate miercuri și joi.

Marți, 3 martie
Academica Clinceni – Dinamo 0-1 (stadion Dinamo)

Miercuri, 4 martie
FC Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe (stadion ”Ilie Oană”, ora 17:30)
Politehnica Iași – Universitatea Craiova (stadion ”Emil Alexandrescu”, ora 20:30)

Joi, 5 martie
Hermannstadt – FCSB (stadion Municipal, ora 20:00)

Partidele sunt live la Digi Sport, Look și Telekom Sport.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*