Divizia D Timiș: gazdele, succese la zero

Două jocuri de la ora 11 în etapa a XII-a din Divizia D Timiș, două victorii la zero ale amfitrionilor, una cu un… set de tenis, cealaltă la limită.

După ce liderul CS Timișul Șag a inaugurat ieri runda în curs cu un triumf acasă cu 3-1 în faţa echipei a doua a celor Lugoj, alte două meciuri s-au jucat astăzi de la ora 11 iar tot gazdele au obţinut victoriile, de astă dată fără să primească gol.

ACS Dumbrăviţa – AS Peciu Nou 6-0 (3-0)

Trupa lui Sorin Bălu s-a reîntors acasă, după ce patru meciuri pe care trebuia să le găzduiască pe teren propriu le-a organizat la Giarmata, pe terenul ”Nicu Moraru”, întrucât cel din localitate a fost în reparaţii, reuşind chiar și așa tot atâtea victorii și marcând 19 goluri, cu numai 4 primite.

Pe noul gazon, reașezat și în stare bună, alb-verzii au învins cu un… set la zero, seria golurilor fiind deschisă de Florin Nanu, care avea să reuşească un hat-trick (min. 4, 18, 54). Au mai înscris și Dan Silaghi, o ”dublă” (min. 34 şi 63), respectiv Darian Bîrză (min. 72). ”Verzii” s-au apropiat astfel de acel 8-1 pe care îl semnau acum 4 etape contra celor de la AS FC Bazoșu Vechi, reamintindu-le celor din Peciu Nou de eșecul cu 6-0 din runda a III-a, în ieșirea la Dudeștii Vechi.

Arbitri: Elisei Balaj – Alexandru Gherman şi Andrei Martinovici. Observatori: Iulian Spătaru şi Ilie Dumbravă.

Dumbrăviţa: Mikloş – Soare, Toma, Telescu, Szalkai, Briciu, Răzvan Rus, Nanu, Ştefan, Silaghi, Bîrză.

Antrenor: Sorin Bălu.

Rezerve: Puiu, Sofronea, Scrob, Pecarov, Tudor, Paleacu.

Au lipsit Rebenciuc – suspendat, Oancia, Nicoară şi Todorov.

Iar marţi de la ora 15 ACS Dumbrăviţa va juca restanţa cu CSM Lugoj, pe terenul din localitate.

Peciu Nou: Muraru – Rusu, Ilea, Adrian Marincu, Schipor, Spăriosu, Alexandru Marincu, Dumea, Marius Rus, Daju, Iorgovan.

Antrenor: Ionel Bărbosu.

În sfârșit, a doua victorie a Progresului, după un 2-1 în etapa I: Progresul Gătaia – Voinţa Maşloc 1-0 (1-0)

Cu antrenorul Cosmin Suşman în tribună, suspendat două luni, localnicii au reuşit o victorie după 4 remize în precedentele 5 runde, primul succes semnându-l la debut împotriva vizitatorilor din Periam.

Unicul gol reuşit de gazde s-a consemnat în minutul 36 și a fost marcat de Alexandru Olar, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată de arbitrul Alexandru Manea pentru un fault comis de portarul Nariţa asupra autorul golului. Este al doilea eșec consecutiv afară la limită pentru Voința.

Progresul: Bota – Robotă, Mincu, Chişovan, Burdan, Olar, Seculin (min. 76 Ichim; min. 86 Verdeş), Suciu, Jinga, Cătău (min. 53 Costea), Pele.

Antrenor: Mihai Racz.

Pe bancă: Hajdu.

Voinţa: Nariţa – Contescu (min. 76 Gabără), Hriţcan, Viţan, Petri, Stiopu, Ignea, Glodeanu, Vereş, Schiopu, Ilie.

Antrenor: Mircea Aslău.

Pe bancă: Amarinei, Ciobanu şi Rus.

Arbitri: Alexandru Manea – Raul Ghiciulescu şi Nicolae Chiţoiu. Observatori: Cornel Avram şi Gabi Stoicovici.

Clasamentul actualizat și programul etapei viitoare, pe coloana datelor tehnice. Runda în curs continuă și astăzi…

 

The post Divizia D Timiș: gazdele, succese la zero appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*