Divizionarele terțe nu mai au neapărat nevoie de antrenori cu licența A UEFA, dar trebuie să-și angajeze secretară!

Pe lângă modificările aduse numărului de înlocuiri permise și de jucători pe banca de rezerve pe durata unui meci, cât și schimbările aduse ”Regulamentului privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, Federația Română de Fotbal a adoptat și măsuri care privesc echipele din Liga 3.

Comitetul de Urgență întrunit joi, 21 mai, a decis prelungirea termenului de depunere a documentelor necesare procesului de certificare pentru participarea în Liga 3, ediția 2020/2021, precum și modificarea modalității de depunere a respectivelor documente. Aceste modificări se produc în urma efectelor pandemiei cu COVID-19 la nivelul fotbalului românesc.

Cluburile care vor trebui și vor dori să participe în noul sezon al campionatului Liga 3, ediția 2020/201, trebuie să transmită documentele pentru dosarul de certificare în perioada 1-5 iunie 2020, prin poștă sau curier. Sunt considerata trimise în termen documentele ”predate curierului sau oficiului poștal al expeditorului cel târziu la data de 5 iunie 2020”, anunță FRF.

Acesta este primul sezon de Liga 3 în care FRF vrea certificarea cluburilor, astfel, fiind unul de tranziție, nu se vor aplica sancțiuni sportive, ca de exemplu neprimirea în campionat, în cazul în care se constată că nu se întrunesc condițiile de participare, ci se acordă ”doar sancțiuni financiare”.

Angajarea unei secretare și program de dezvoltare la copii și juniori avizat de referentul zonal, ideile năstrușnice ale Federației

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească divizionarele terțe pentru a lua startul în noua ediție de campionat sunt și câteva inedite, ce au trezit ceva discuții printre conducătorii cluburilor. Dacă FRF-ul nu consideră necesar ca pe banca unei formații de Liga 3-a să stea un tehnician cu licență A-UEFA (sau PRO, bineînțeles), în schimb obligă cluburile să-și angajeze o secretară pentru a ține în permanență legătura, dintr-un birou al său, cu Casa Fotbalului. Totodată, programul grupelor de copii și juniori trebuie avizat de referentul zonal al FRF. Iată mai jos, câteva dintre prevederile să le spunen năstrușnice din cadrul ”Regulamentului de evaluare și certificare a condițiilor minime de participare la Campionatul Național de Liga 3-a”

* Solicitantul cererii de înscriere și participare la Campionatul Național Liga a 3-a trebuie să aibă prezinte în formă scrisă un program de dezvoltare a Centrului de copii și juniori avizat de referentul zonal. Acesta are obligaţia de a verifica şi certifica evalua veridicitatea datelor prezentate.

* Persoana desemnată să conceapă și să implementeze programul de dezvoltare a centrului de copii și juniori trebuie să dețină, pentru solicitantul care activează în Liga a 3-a la momentul depunerii documentației de evaluare, cel puțin licența UEFA – B valabilă;

* Antrenorul principal al primei echipe trebuie să dețină cel puțin licența UEFA – B, valabilă.

* Solicitantul evaluării condițiilor minime de participare la Campionatul Național Liga a 3-a trebuie să aibă angajată minim o persoana care să asigure munca de secretariat. Secretariatul trebuie să asigure comunicarea cu FRF în acest sens fiind necesare ca dotări minime: telefon, PC, e-mail.

În fine, FRF-ul nu a renunțat la garanția de 20 de mii de lei pe care cluburile trebuie să o depună și la începutul sezonului următor.

Planul FRF pentru noul sezon de Liga 3, ediția 2020/2021:

Liga 3 sezonul 2020/2021 va fi astfel configurată în 5 serii de câte 18 echipe, prin completarea cu 3 formații retrogradate din Liga 2 (două formații s-au retras deja pe parcursul sezonului din această competiție).
Prin excepție de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3. Din seria a IV-a vor face parte și echipele arădene, Șoimii Lipova (locul 2 la înghețarea sezonului 2019-2020), Crișul Chișineu Criș (locul 3), Progresul Pecica (locul 5) și Gloria Lunca Teuz Cermei (locul 9). Din rațiuni de ordin financiar, Național Sebiș s-a retras din competiție în pauza dintre tur și retur.

În situația în care există mai mult de 7 locuri vacante în Liga 3, locurile vacante rămase ulterior aplicării criteriului de mai sus vor fi completate în ordine, în conformitate cu prevederile art. 19.9 din ROAF, iar dacă și ulterior aplicării prevederilor din ROAF rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate prin aplicarea în continuare a dispozițiilor din prezenta decizie, respectiv cu echipele situate pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.

Dacă o echipă situată pe locul 1 într-o mini-grupă în urma barajului de promovare în Liga 3 nu se înscrie în competiție, nu îndeplinește condițiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiției Liga 3 sezonul 2020/2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în mini-grupa respectivă.

0
0

Articolul Divizionarele terțe nu mai au neapărat nevoie de antrenori cu licența A UEFA, dar trebuie să-și angajeze secretară! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*