Doamnă ministru al Educaţiei, trăiţi în România?

Giorgiana Radu

Propuneam, în urmă cu ceva timp, un referendum în care să se dezbată, de părinţi și profesori deopotrivă, începerea școlii. Sigur că nu m-așteptam sa fie luată în seamă o asemenea posibilitate. Nu face parte dintre subiectele stringente care să răzvrătească naţia, precum orientarea sexuală ori teme politicianiste care să aducă voturi. Școala, ca mai mereu, poate fi trecută la și altele. Zilele trecute, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, explica senină la un post de televiziune cât de pregătite sunt școlile să-și primească elevii și cât de „ghidaţi” sunt profesorii prin desfășurătoarele întocmite de ministerul de resort. Ascultând ministrul, care pare că trăiește în cu totul altă parte, numai în România nu, toate neliniștile unui părinte cu privire la începutul noului an școlar tind să se risipească dacă raţiunea nu se proptește bine de zidurile realităţii. Nici colegii săi de catedră nu rimează cu cele spuse de domnia sa. Reacţiile contradictorii din partea profesorilor sunt multe și îndreptăţite.
Ghidul pus la dispoziţie de Ministerul Educaţiei este întocmit de oameni care n-au fost demult la catedră, poate niciodată, se plânge o profesoară cu ani buni de experienţă. De asemenea, aceasta face referire la situaţia hilară în care ar putea fi pusă, când în pauza de cinci-zece minute ar trebui să facă exerciţii de stretching (relaxare) cu elevii săi. Și câte altele asemenea n-ar fi de înșirat pe lista nemulţumirilor! Începutul noului an școlar, așteptat ca niciodată de copii, debutează iată sub apăsarea multor semne de întrebare și neliniști ale profesorilor, părinţilor. E bine că ministrul Educaţiei împrăștie optimism în faţa camerelor de filmat. Cât de încrezătoare este însă în ceea ce spune rămâne o enigmă și, de fapt, nici nu contează. Importantă e siguranţa copiilor, a cadrelor didactice și mai ales desfășurarea cursurilor de-adevăratelea, nu a jocului de-a școala, care, într-un fel, se practică dinaintea pandemiei. Timpul trece, salariile vin, dar copiii rămân cu goluri uriașe, pe care nu mai au timp să le umple, cu materie pe care nu mai au când s-o recupereze.
Seninătatea ministrului Educaţiei nu reflectă nici pe departe realitatea. Multe sunt de reparat în sistemul acesta care formează societatea de mâine. Și nu coronavirusul l-a debusolat. El doar a venit peste ceva ce nu funcţionează de mulţi ani, vreo 30, de când numeroși miniștri și-au pus amprenta, schimbând, adăugând, excluzând, dar niciodată clădind ceva durabil pentru copiii acestei ţări. În fapt, ei au fost ultimii pe lista lor de preocupări. Și asta s-a văzut, se vede de la distanţă.
Din păcate, ca întotdeauna, ne urmărește neputinţa sau nedorinţa de a ne trezi în al doisprezecelea ceas. Totuși, mai e ceva timp. 14 septembrie nu e mâine.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*