Doar 37 de cazuri noi de coronavirus, raportate ieri în Prahova

V. S.

Ieri, Direcția de Sănătate Publică a raportat doar 37 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în localitățile prahovene, acesta fiind cel mai mic număr de persoane diagnosticate cu Covid-19 în județul nostru, din ultimele luni.
Și la nivel național situația a arătat un trend descrescător, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, fiind înregistrate ieri numai 1.256 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Rata incidenței Covid-19 a coborât, ieri, 26 aprilie, sub 3 la mia de locuitori în municipiul Ploiești, ajungând la 2,94 la mie, potrivit datelor făcute publice de Direcția de Sănătate Publică Prahova. În județ, doar șase localități mai aveau ieri peste 3 cazuri la mia de locuitori: Cocorăștii Mislii (4,28), Cosminele (4,23), Plopu (3,70), Sinaia (3,59), Adunați (3,57), Cornu (3,08).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*