Doar două necunoscute rămase, după ce şi Comuna Recea este campioana turului

Ultima etapă din 2019 în cadrul competiţiei Liga 3 va avea loc pe parcursul a două zile, 29 şi 30 noiembrie, cu o singură excepţie, toate partidele fiind programate de la ora 14:00, ora oficială a lunii.

Comuna Recea are patru puncte avans

După Aerostar şi U Craiova 1948 SA, încă o echipă a obţinut matematic titlul neoficial de campioană a turului. Este vorba de ACS Fotbal Comuna Recea, care a profitat de pasul greşit făcut de fosta ocupantă a locului secund, Luceafărul Oradea, învinsă în penultima etapă de ACS Unu FC Gloria, scor 1-0. Chiar dacă maramureşenii au reuşit doar un egal pe terenul celor de la Sticla Arieşul (foto din meci), punctul obţinut a fost de ajuns pentru a le asigura un avans de patru puncte în faţa celor de la Minaur Baia Mare, care a urcat pe locul secund, după victoria dramatică de pe terenul celor de la Sânmartin.

Progresul Spartac sau CSM Slatina?

În seria a treia, campioana de iarnă se va stabili între Progresul 1944 Spartac şi CSM Slatina, echipe aflate la egalitate de puncte înaintea ultimei runde a turului. Bucureştenii se vor deplasa la Craiova pe terenul celei de-a treia clasate, Universitatea Craiova 2, echipă aflată la patru puncte distanţă în clasament.

CLASAMENTELE GENERALE ALE CELOR CINCI SERII

În schimb, oltenii au o deplasare pe terenul celor de la Olimpic Cetate Râşnov, echipă care a pierdut acasă doar în faţa sateliţilor echipelor din Liga I, în speţă FC Voluntari şi AFC Astra. În cazul în care primele două clasate se vor afla la egalitate de puncte şi la finalul acestei runde, departajarea se va face la golaveraj, capitol la care bucureştenii stau mai bine pentru moment.

Când Slobozia şi Ulmu se ceartă, Afumaţiul poate câştiga

Ultima necunoscută a turului se află în seria a doua, acolo unde toate echipele de podium pot termina anul pe locul 1. Momentan, Unirea 04 Slobozia are trei puncte avans în faţa celor de la CS Afumaţi şi Mostiştea Ulmu, însă ialomiţenii şi călărăşenii se întâlnesc chiar în această rundă, în meci direct.

Dacă Mostiştea va câştiga toate punctele puse în joc la Slobozia, iar CS Afumaţi va câştiga duelul cu FCSB 2, atunci toate cele trei echipe se vor afla la egalitate de puncte, dar ilfovenii vor avea atuul unui golaveraj net superior şi vor termina turul în fotoliul de lider.

Iată programul rundei a 15-a:

SERIA I

29.11.2019, ora 14:00
CSM Bacău – CS Aerostar Bacău

30.11.2019, ora 14:00
ACS Şomuz Fălticeni – ACS Hușana Huși
CSM Bucovina Rădăuţi – ACS Foresta Suceava
CS Sporting Lieşti – ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi
ACS KSE Târgu Secuiesc – CSM Paşcani
ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
CS Ştiinţa Miroslava – FC Ozana Târgu Neamț
CSM Focşani 2007 – AFC Botoşani 2

SERIA A II-A

29.11.2019, ora 14:00
CS Afumaţi – SC Fotbal Club FCSB SA 2
ACS Dacia Unirea Brăila – CS Viitorul Ianca

30.11.2019, ora 14:00
SC Popeşti-Leordeni – CS Tunari
CS Făurei – ACS Înainte Modelu
CSA Axiopolis Sport Cernavodă – CS Poseidon Limanu-2 Mai
AFC Unirea 04 Slobozia – ACS Mostiştea Ulmu
AS FC Agricola Borcea – ACS Recolta Gheorghe Doja
CS Medgidia – AFC Metalul Buzău

SERIA A III-A

29.11.2019, ora 14:00
Universitatea Craiova 2 – AFC Progresul 1944 Spartac
CS Baloteşti – SC FC Voluntari SA 2
ACS Unirea Bascov – CSM Flacăra Moreni
AFC Astra 2 – AS FC Pucioasa
CSM Alexandria – ACS SR Municipal Braşov

30.11.2019, ora 14:00
ACS Olimpic Cetate Râşnov – CSM Slatina
CS Sporting Roşiori 2008 – ACS Vediţa Coloneşti M.S.
ACS Tractorul Cetate – CS Blejoi

SERIA A IV-A

29.11.2019, ora 14:00
ACS Flacăra Horezu – CS Viitorul Dăeşti
LPS Cetate Deva – ACS Progresul Pecica

29.11.2019, ora 16:00
U Craiova 1948 SA – CS Naţional Sebiş

30.11.2019, ora 14:00
CS Gilortul Târgu Cărbuneşti – ACS Poli Timişoara
ACSO Filiaşi – CS Şoimii Lipova
CS Hunedoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CSC Dumbrăvița
CS Crişul Chişineu Criş – AS Fortuna Becicherecu Mic

SERIA A V-A

29.11.2019, ora 14:00
AFC Metalurgistul Cugir 1939 – ACS Sticla Arieşul Turda
AFC Odorheiu Secuiesc – ACS Unu Fotbal Club Gloria
CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – ACS Viitorul Şelimbăr

30.11.2019, ora 14:00
ACS Fotbal Comuna Recea – FC Unirea Dej
CS Minaur Baia Mare – FC CFR 1907 Cluj SA 2
ACS Industria Galda – CSC Sânmartin
CS Luceafărul Oradea – CSM Avântul Reghin
AFC Unirea 1924 – SCM Zalău

REZULTATELE ŞI MARCATORII EDIŢIEI 2019-2020

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*