Doi tineri – împuşcaţi, în Ploieşti, cu un pistol cu bile

În altercaţie ar fi fost implicaţi elevi ai unui liceu din oraş

F.T.

UPDATE 2: În jurul orei 19, IPJ Prahova a anunţat că alte două persoane au fost  conduse la sediul instituţiei, pentru a fi audiate.

UPDATE 1:  În jurul orei 18, poliţia prahoveană a anunţat că trei dintre tinerii implicaţi în altercaţie au fost prinşi. „Trei (persoane-n.n.) din grupul  agresorilor se află în custodia poliţiei, inclusiv cel care a tras. De asemenea, a fost ridicat şi pistolul folosit.” (comunicat IPJ Prahova)

În această după -amiază, poliţiştii prahoveni au fost alertaţi că  într-un parc din  Ploieşti are loc o altercaţie între mai mulţi tineri, fiind  folosite şi arme!Oamenii legii s-au deplasta la faţa locului – pe strada George Topârceanu –  acolo unde au fost găsiţi doi tineri,  cu vârstele de 16 şi, respectiv,  17 ani, se pare elevi ai Liceului UCECOM Ploieşti, aceştia suferind diverse  leziuni cervicale şi tramatisme craniene. Au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse judiciare, în altercaţie ar fi fost implicaţi  şase  tineri  – numărul acestora urmând să fie stabilit exact în urma cercetărilor efectuate de către  anchetatori – toţi  cu vârstele cuprinse între 15 şi 17 ani.

Aceleaşi surse judiciare ne-au mai precizat  că incidentul nu are nicio legătură cu  unitatea de învăţământ ploieşteană, în sensul că   evenimentul s-a petrecut în afara perimetrului acesteia.

La ora 16, poliţia îi căuta pe  toţi participanţii la scandal.

În legătură cu acest eveniment, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova  au emis umătorul comunicat: „Astăzi, în jurul orei 13.30, am fost sesizați cu privire la faptul că tineri, cu vârste cuprinse între 15-17 ani, au avut o altercație pe strada George Topîrceanu, din municipiul Ploiești, în urma căreia a fost folosit un pistol cu bile.S-au acordat îngrijiri medicale la fața locului. Există indicii cu privire la identitatea autorilor, se continua cercetatile pentru depistarea lor.

La fata locului se află o echipă complexa de polițiști, care efectueaza cercetarea criminalistică a locului faptei”.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*