Doliu în România! Un mare actor român a murit chiar înainte de a intra pe scenă!

Cristian Dan, actor la Teatrul de Nord din Satu Mare, a decedat luni seara, la spital. El era cunoscut pentru charisma lui deosebită, dar şi datorită prezenţei scenice unice şi flerului său, anunţă informatia-zilei.ro.

Cristian Dan s-a născut în 26 septembrie 1954 la Râmnicu Vâlcea. A jucat în peste 80 de piese pe scena Teatrului de Nord, interpretând atât personaje din poveşti (Muck cel Mic, Capra cu trei iezi…) cât şi personaje în comedii spumoase, fiind întotdeauna foarte bine văzut de public.

„Cu mare tristeţe anunţăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, actorul CRISTIAN DAN, membru fondator al Secţiei Române. Un gând de alinare şi sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, au transmis reprezentanţii Teatrului de Nord.

A cântat în mai multe trupe sătmărene: Meridiane, Meridiane 23 şi Nord Ton, la chitară solo şi voce. A primit şi premii la Festivalul muzicii tinere de la Miercurea Ciuc, la Festivalul Naţional al Artei Studenţeşti, la Festivalul Steaua Sătmarului. A avut apariţii radio-tv, iar în anii 80 a fost prezent în topurile Radio Cluj şi Iaşi, cu compoziţii proprii. Ultima sa apariţie era programată aseară în ”Almost, Maine”. N-a fost să mai fie.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*