Domnilor şoferi de la TCE, nu fiţi „neamul lui manivelă” !

Fl. Tănăsescu

Poate ați avut, poate nu ați avut motive întemeiate să lăsați oamenii în stradă, prin stații, în urmă cu două zile, hotărâți să nu se miște roata niciunui mijloc de transport din Ploiești, domnilor șoferi de la TCE. Este însă imposibil să nu fi auzit cum oamenii, care vă așteptau ca pe iubirea vieții lor – cu abonamentul plătit sau biletul gata pregătit pentru compostat – se întrebau, precum pe vremuri, când se juca telefonul fără fir: “ Vine sau nu vine treișcinciul ?”. Da, poate că ploieștenii își merită soarta, atât timp cât dumneavoastră, domnilor conducători auto de la TCE, pe nepusă masă, i-ați considerat niște saci de cartofi pe care, nu-i așa?, “ dă-i dracului !, pot rezista o zi în frig, că nu îngheață”.
Totuși, vă mulțumim din inimă pentru faptul că, ieri, v-ați milostivit și ați pus mâinile pe covrig (adică volan), că ați călcat pedala de accelerație să ne preluați pe noi, sacii de cartofi – călători, și să ne duceți la destinație: unii la serviciu, pensionarii la hale, că era dezlegare la pește, credincioșii – la biserici.
Ne e silă, însă, de ceea ce se întâmplă de ceva timp – și nu de ieri, de azi – și nu prea rar, ci chiar prea des – în mijloacele de transport pe care le conduceți, domnilor șoferi. Ne e scârbă de țiganii – remarcați că nu am pus ghilimelele de rigoare – care mai că nu încing hora mare în autobuz, aflați, evident, sub influența alcoolului. Îți vine să spargi ieșirea de siguranță din – atenție, plafonul mijlocului de transport în comun ! – când “ciorile ” – aici am pus ghilimele din respect pentru zburătoare – pun manele la maximum (nu-i vorbă, că și de puneau Beethoven era tot un drac), spre stupoarea călătorilor, nu puțini dintre ei elevi sau pensionari, care, săracii, tac și ascultă “Auuu, viața mea!” . Da, așa e viața lor, domnilor șoferi, din ce în ce mai des, nu de ieri de azi, ci de ceva vreme, în autobuzele TCE! La întrebarea dacă băieții ăștia au bilet, răspunsul e “Nu”, vă e clar. Iar dumneavoastră aveți tot dreptul să-i controlați și să-i dați jos. Faceți “aroganța” asta ? Pas ! Rămâneți surzi și muți ( eventual cu telefonul mobil la ureche) la tot ce se întâmplă.
Înțelegem că nici poliția și nici jandarmeria nu au cum să ia, ca la fotbal, om la om, în pază, mijloc de transport cu mijloc de transport. Dar voi, șoferilor de la TCE, care tot protestați și strigați demisia în fața Palatului Administrativ, de ce nu opriți autobuzul/tramvaiul, pentru a-i da jos pe ăia care lasă covor de semințe în mijlocul de transport și înjură tot ce mișcă pe Stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, adică adversarii Petrolului?
Stimate șofer – bine sau prost plătit și din banii călătorilor civilizați – , de ce trebuie să ajungă plătitorul de bilet/abonament cu capul mare la serviciu, de ce trebuie să se întoarcă, elevul de la școală cu capul țăndări, din cauza scandalurilor din autobuze, din ce în ce mai dese ? Fiindcă nu vă pasă, d-aia ! Deși aveți tot dreptul să opriți mijlocul de transport în comun, dacă nu în intersecție, măcar în prima stație. Iar dacă vă e frică, lucru de înțeles, altfel – să sunați la “112” ? Că telefoane mobile aveți, slavă Domnului ! Ba, chiar mai și vorbiți la ele în timp ce conduceți…
Vine acum perioada Sărbătorilor de Iarnă. Se iscă mare tărăboi prin oraș. Să mi te ții țigănie și-n oraș, dar și-n mijloacele de transport în comun !
Ce veți face, în afară de o altă eventuală grevă ? Veți lua măsurile de rigoare? Fiindcă nu știm dacă ați remarcat, dar, în titlu, “neamul lui manivelă” l-am pus, totuși, între ghilimele. Cu speranța vagă că oamenii vor putea circula, cât de cât, civilizat în mijloacele de transport ale TCE.
Vă mulțumim anticipat !

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*