Donaţie de paturi pentru spitalele Schuller şi de Pediatrie din Ploieşti

N.D.

Unitățile sanitare aflate în administrarea municipalității ploieștene vor primi noi dotări, constând în paturi. Potrivit Primăriei Ploiești, fiecare spital va primi câte 10 paturi noi, reperezentând o donație din partea Asociației ”Volunteer for Life”, cu sprijinul direct și implicarea UniCredit Bank, echipamente medicale moderne, mai mult decât necesare pentru pacienții care sunt tratați în cele două spitale ploieștene.


În acest context, primarul Andrei Volosevici a ținut să menționeze: ”Salut această implicare a mediului de afaceri şi a ONG-urilor la dezvoltarea comunității locale pe care am observat-o la Ploiești, în ultimul timp. Paturile respective vor fi puse la dispoziția celor două spitale ploieștene în scurt timp și vor aduce un plus de confort în activitatea celor două unități medicale. Sănătatea este un domeniu important la nivelul fiecărei comunități locale, mai ales în contextul pandemic actual, iar pentru actuala administrație publică ploieșteană creșterea calității vieții și a serviciilor medicale oferite ploieștenilor este o prioritate”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*