Donca, după „galopul” cu Socodorul: „Am avut o teamă înaintea meciului, dar am făcut ce trebuie. Cu Crișul vedem unde suntem“

Partida de sâmbătă, dintre Unirea Sântana și ACS Socodor, se anunța una de mare luptă, având în vedere locurile din clasament (doi versus patru) dar și prestațiile de până acum ale celor două formații. Realitatea din teren a fost însă cu totul alta, gazdele având 3-0 de la pauză și ratând o sumedenie de ocazii.

„Am avut o oarecare teamă înaintea partidei, având în vedere locul lor din clasament, plus că știam că sunt o echipă solidă. Dar eu cred că nu am mai repetat greșelile de la Felnac. Ei au încercat să se apere, iar noi acum am jucat altceva, am marcat repede, ne-am făcut meciul ușor și am intrat cu acel 3-0 la pauză. Vreau să felicit echipa pentru joc, pentru dăruire și pentru că au făcut exact ce trebuie. La Felnac a fost un accident și era clar că trebuie să ne trezim, mai ales că de acum avem meciuri de un alt calibru, partide în care nu ne mai permitem nici să greșim în apărare, dar nici să ratăm în față. Luăm fiecare meci în parte și ne place să ne luptăm cu cei mari. E doar etapa a șaptea, campionatul e lung, sunt multe echipe bune acolo în față, iar runda viitoare vom vedea cam pe unde stăm”, ne-a declarat Dinu Donca, antrenorul celor de la Unirea Sântana, după 5-0 cu ACS Socodor. Etapa viitoare, „roș-negrii” se deplasează chiar în „fieful” liderului, pentru ceea ce pare a fi derby-ul campionatului Ligii a 4-a.

De cealaltă parte, antrenorul Tibor Darasz nu a dorit să facă declarații, limitându-se în a spune că va vorbi doar după disputa cu Chișineu Criș.

2
0

Articolul Donca, după „galopul” cu Socodorul: „Am avut o teamă înaintea meciului, dar am făcut ce trebuie. Cu Crișul vedem unde suntem“ apare prima dată în sportarad 2017.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*