Două sedii de poliție din Prahova intră în reparații. Cine sunt norocoșii care se vor înnoi?

V. Stoica

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a pregătit aproape 185.000 de lei pentru lucrări de reparații la două sedii de poliție și la una dintre sălile de ședințe din cadrul sediului județean, de pe strada Vasile Lupu, din municipiul Ploiești.
Norocoșii care vor avea parte de înnoirea imobilelor în care își desfășoară activitatea sunt polițiștii din Slănic și cei din Apostolache, pentru că în aceste sedii se va schimba tâmplăria cu termopane, se vor repara acoperișurile, vor fi înlocuite ușile de acces. Cheltuielile pentru fiecare dintre cele două sedii de poliție se ridică la aproape 70.000 de lei, în timp ce pentru renovarea sălii de ședințe de pe Vasile Lupu ajung la circa 45.000 de lei.
Condițiile în care sunt nevoiți să lucreze unii dintre polițiștii prahoveni sunt departe de ceea ce ar trebui să existe într-un stat membru al UE. În afară de faptul că 16 posturi de poliție funcționează în clădiri închiriate (pentru care se plătește lunar suma de 2.584 de lei), potrivit informațiilor furnizate, recent, de către reprezentanții IPJ Prahova, nu mai puțin de 57 de posturi de poliție prahovene nu sunt racordate la rețeaua de gaze naturale, 58 nu sunt racordate la canalizare, iar 35 de posturi de poliție au toaleta la exterior.
Într-un raport dat publicității de Avocatul Poporului, în acest an, se face referire la condițiile în care își desfășoară polițiștii activitatea, în mai multe zone din țară. În documentul menționat au apărut și exemple din județul Prahova, precizându-se că “sediile unor posturi de poliție se aflau (n.n. – la data informării) într-un stadiu avansat de degradare, iar lipsa utilităților (apă curentă, toaletă) era la ordinea zilei în mediul rural (Postul de poliție Păulești, județul Prahova, Secția 11 de Poliție Rurală Drajna, județul Prahova, Secția nr. 13 Poliție Rurală Rucăr, județul Brașov)”, dar care au fost rezolvate parțial, în ultima perioadă.
În același raport se vorbește și despre vestele anti-glonț și anti-înjunghiere care erau insuficiente (o singură vestă anti-înjunghiere la opt posturi de poliție – spre exemplu, Secția 11 de Poliție Rurală Drajna, județul Prahova) sau, în unele cazuri, lipseau cu desăvârșire (spre exemplu, la Postul de poliție Poiana Mărului, județul Brașov). În același raport se menționează, pe de altă parte, că “în anul 2018 s-au efectuat o serie de lucrări importante de reparaţii curente la clădirea în care îşi desfăşoară activitatea lucrătorii Secţiei 11 de Poliţie Rurală Drajna (înlocuire ţiglă acoperiş, reparaţii finisaje şi zugrăveli interioare la pereţi şi tavane, înlocuire tâmplărie exterioară, reparaţii sobe teracotă etc.), astfel că starea construcţiei este bună pentru desfăşurarea activităţii. Singurul inconvenient constă în faptul că inexistenţa canalizării în localitate nu a permis amenajarea unui grup sanitar în interiorul clădirii, însă în viitorul apropiat, în funcţie de dezvoltarea urbanistică a zonei şi, implicit, a reţelelor edilitare de utilităţi (canalizare, gaze naturale), imobilul urma să fie racordat la aceste reţele şi să dispună atât de grup sanitar propriu, precum şi de centrală termică/instalaţie interioară de încălzire. Cu privire la Postul de Poliţie Păuleşti, județul Prahova, de la sfârşitul anului şi până în prezent, în baza demersurilor efectuate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova la administraţia publică locală (…), ni s-a adus la cunoștință că, au fost efectuate lucrări pentru amenajarea unui punct sanitar în interiorul postului de poliţie, precum şi pentru renovarea şi igienizarea birourilor în care îşi desfăşoară activitatea lucrătorii, la momentul primirii informațiilor, fiindu-ne comunicat faptul că, lucrările au fost finalizate. Postul de poliţie se află într-o stare bună, are gaze naturale în interiorul clădirii, încălzirea se realizează cu centrală termică proprie, tâmplărie exterioară din PVC, are apă curentă în interiorul clădirii”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*