Două treimi dintre persoanele ce au intrat în şomaj în ultimul an sunt femei

Ponderea femeilor şomere a crescut cu aproape 50% din cauza pandemiei, în timp ce ponderea bărbaţilor şomeri cu doar 16%, astfel că, în termeni absoluţi, două treimi dintre persoanele ce au intrat în şomaj în ultimul an sunt femei, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
„Conform Institutului Naţional de Statistică, în luna iunie a anului 2020 în România se aflau 457.000 de şomeri, cu 100.000 mai mulţi decât cu un an sau cu jumătate de an în urmă. Acest număr al şomerilor este cel mai înalt din ultimii trei ani. Situaţia provocată de pandemie a afectat în special statutul economic al femeilor. Analizând situaţia persoanelor cu vârsta peste 24 de ani, se poate observa că ponderea femeilor şomere în populaţia adultă de sex feminin a crescut cu 48% în termeni relativi faţă de acum un an (de la 2,5% la 3,7%)”, se arată într-un comunicat al fundaţiei, remis ieri AGERPRES, despre impactul crizei COVID-19 asupra şomajului din România.
Potrivit sursei citate, prin comparaţie, ponderea bărbaţilor şomeri a crescut cu doar 16% în termeni relativi, de la 3,6% la 4,2%.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*