Dr.Valeriu Gheorghiţă: Platforma de vaccinare, optimizată încât să permită programare pentru imunizarea cu serul Johnson & Johnson

Platforma de vaccinare va fi optimizată începând de miercuri şi va permite programarea persoanelor în centre cu vaccin de la Johnson & Johnson, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres. „Platforma de programare va fi optimizată şi va permite programarea persoanelor în centre de vaccinare cu vaccin de la Johnson & Johnson, particularitatea fiind aceea că nu se va mai aloca rapelul, ţinând cont de faptul că vorbim de administrarea unei singure doze. La acest moment sunt 31 de centre de vaccinare, totalizând circa 36 de fluxuri, pentru acest tip de vaccin în 21 de judeţe”, a spus medicul militar. El a precizat că alte judeţe vor fi implicate progresiv în deschiderea unor astfel de centre de vaccinare. „Vor fi şi celelalte judeţe implicate progresiv în deschiderea acestor tipuri de centre de vaccinare, având în vedere că o parte din populaţie îşi doreşte să se vaccineze cu acest tip de vaccin şi nu toţi au medic de familie care este implicat în acest demers de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*