Dr.Valeriu Gheorghiţă: E clar că avem o tendinţă de creştere a numărului de cazuri de COVID; sperăm să fie una lentă

Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin, potrivit Agerpres.
„Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare. Este soluţia sigură, soluţia eficientă prin care noi putem să ne controlăm situaţia epidemiologică la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. În condiţiile în care nu vom avea o rată crescută de imunizare în rândul populaţiei, evident că riscăm să avem o creştere importantă a numărului de cazuri”, a declarat Valeriu Gheorghiţă. El a precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.
„Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca tinerii să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare. Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate”, a concluzionat preşedintele CNCAV.
Cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 17 şi în judeţele Iaşi – 10 şi Bacău – 5, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
În 17 judeţe nu s-a înregistrat niciun caz nou de COVID-19.
Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţul Ilfov – 0,09.
Un număr de 279 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 37 la terapie intensivă, a anunţat, tot sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Pe teritoriul României, 644 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 452 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 40.337 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 46.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*