Drăgan rămâne în libertate, dar va executa muncă în folosul comunității

Claudiu Drăgan poate răsufla ușurat. Condamnat inițial la 6 luni de închisoare cu executare de Judecătoria Arad, pentru mărturie mincinoasă, directorul de competiții al UTA-ei a câștigat recursul și pedeapsa se rezumă la…suspendare. Vorbim despre un dosar deschis în urmă cu 5 ani de zile, în care, alături de fostul atacant al celor de la UTA, Dinamo sau FC Argeș, au mai fost condamnați alți doi bărbați, Radu Valentin Racoviță și Adrian Sas. Punerea sub acuzare venea în urma unor mărturii date de cei trei într-un dosar în care trei bărbați Cosmin Crainic, Dumitru Stan și Dănuț Leș au fost trimiși în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Așadar, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile celor trei martori, dar le-a impus acestora participarea la programe de reintegrare socială și muncă în folosul comunității. Iată soluția pe scurt a CAT postată pe portaljust.ro: ”Admite apelurile declarate de inculpaţii Racoviță Radu Valentin, Drăgan Claudiu şi Sas Adrian împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Arad. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de câte 6 luni închisoare aplicată inculpaţilor şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Impune celor trei inculpaţi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Impune inculpaţilor să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de câte 80 zile fiecare, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al Municipiului Arad sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – inculpaţii Racoviţă Radu Valentin şi Sas Adrian, respectiv la Consiliul Local al Oraşului Chişineu-Criş sau Consiliul Local al Municipiului Arad – inculpatul Drăgan Claudiu”.

Claudiu Drăgan oricum făcuse un pas înapoi în ceea ce privește expunerea publică în numele UTA-ei. De la promovarea în Liga 1, dar și înainte de aceasta, fostul atacant nu a mai stat pe banca echipei fanion a Aradului, atribuțiile legate de foaia de joc fiind preluate de team managerul Dorin Stana.

0
0

Articolul Drăgan rămâne în libertate, dar va executa muncă în folosul comunității apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*