Dramatism marca „U”. Clujenii s-au calificat în „16-imile” Cupei după ce au dat gol în prelungiri cu Sânmartin, cu un om în minus

foto: Cosmina Măcicăşan

Universitatea Cluj a câştigat în minutul 90+1 meciul cu CSC Sânmartin, din turul patru al Cupei României.

Formaţia lui Adrian Falub, revenit la echipă, s-a chinuit teribil cu ocupanta locului şapte din seria a cincea a Ligii a III-a, pe care a învins-o cu mari emoţii.

Cu jocul în suferinţă, totul părea că va decurge bine pentru „studenţi”, după ce Florescu a deschis scorul în minutul 11 cu o lovitură de cap, în urma unui corner. Doar că bihorenii au egalat prin Florin Pop la jumătatea primei reprize, prin acelaşi procedeu, după care a urmat un joc mai degrabă echilibrat, fără mari ocazii de poartă.

De altfel, până în minutul 70, s-a mai înregistrat un singur şut pe poartă, de partea Universităţii. În acel minut, însă, portughezul Rafa Miranda a fost eliminat pentru două galbene şi, paradoxal, au început să apară şansele de gol la poarta lui Barabas. Acesta a intervenit la două ocazii importante ale clujenilor, care au dat lovitura însă în primul minut de prelungire.

Carol Taub a reuşit golul care a calificat-o pe „U” în şaisprezecimile Cupei României, acolo unde are mari şanse să primească vizita unei formaţii din Liga 1. Meciul din această fază se va juca peste două săptămâni, iar tragerea la sorţi va fi mâine la prânz.

CSC Sânmartin

Rezerve: Popa, Brata, Szabadus, Vancea, Arsene, Biţiş, Beke. Antrenor: Călin Cheregi

“U” Cluj

Rezerve: Gorcea, Gomes, Berci, Telcean, Ceitil, Goga, Burghele. Antrenor: Adrian Falub

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*