Drumul legendarei Ripensia trece cu bine și prin Teleorman. Galben-roșii, la câteva minute de a pricinui fostului lider primul eșec la Dunăre

Uvertura etapei a XVI-a în Liga 2 a oferit prin identitatea oponentelor de vineri seară o ilustrare cât se poate de sugestivă a anomaliilor și contrastelor din fotbalul intern dar și din societatea mioritică în general. O emanație de nicăieri, nou-promovată fără tradiție și palmares, dar cu un stadion nou și condiții în general suspect de roz pentru un oraș cu indici economici în plonjon după 1989, dintr-un județ problematic și modest ca aport la venitul național, găzduind o fostă multiplă campioană a României, plus câștigătoare a Cupei, reactivată pe căi cinstite și implicit cu multe trepte de urcat de la nivelul ligii a șasea locale într-o capitală a Banatului mare donatoare peste ani la avuția țării dar neglijându-și indirect și propriul sport. Nu tu arenă pentru Ripensia, ci plimbări în pribegie, nu tu un lot precum cei din Turnu Măgurele au putut magnetiza peste vară, realități din agenda mediului privat ca motor autentic al unei societăți, într-un evident contrast cu risipirea fără cap a banului ușor făcut pe căile românești ale cuplării la sectorul public. Un meci de fotbal ca un microcosmos al mileniului 3 autohton de la Dunăre la Tisa, evidențiind falii adânci ca efecte ale politicilor mioritice, de-o parte ciuperci răsărite după ploaie pe post de căpușe ale sistemului, de alta tendințe curate de a reînvia un spirit ca și inegalabil și necesar sănătății fotbalului. Că lupta între curente se dă și încă până la capăt s-a reliefat în scorul final, AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – Ripensia Timișoara 3-3 (2-1).   

Cârcotașii care nu pot percepe câtuși de puțin aspecte definitorii ca sâmburi ai situațiilor, privindu-le dintr-un ascunziș sub pat și cât se poate de superficial și subiectiv, vor înfiera aceste rânduri prin a spune că este vorba doar despre un joc de fotbal, și în nici un caz despre politică, fără însă a detecta faptul că politizarea sportului stă ca punct de plecare la baza anumitor tendințe, restul devenind doar istorie, banal consemnată prin detalii de nimic. Politizare devenită în timp mult prea accentuată, imixtiune ce a sufocat încet și sigur verdele crud de la rădăcina organică a fotbalului, generând efecte și consecințe ieșite contrastant la iveală și cu asemenea ocazii. Politizarea fenomenului nu-i vreo operă de artă ci o mașinațiune a celor interesați pe liniile pâinii și circului împărțit din caravana mereu cu gândul la acele cât mai multe voturi, trecând imperturbabil agale, cu tot lătratul câinilor constatând existența acestei politizări și ale sale urmări nesănătoase.    

Să fie oare bietul Turnu Măgurele într-atât de prosper dar și subit îndrăgostit de fotbal încât să propulseze pe fondul unor evidente dificultăți socio-economice un club nou-promovat până în vârful anticamerei Ligii 1, și să fie oare Timișoara, unul dintre principalele municipii din țară contributoare la venitul național, într-atât de vitregită de soartă încât să nu poată susține un fotbal local vechi de peste un secol, nu tu stadion nou, nu tu condiții și loturi, nu tu multe!?

Nici una, nici alta, și nici pe departe.

Doar că jocul e pur și simplu mânjit pe tărâmul mioritic, și când spunem jocul ne referim la mai tot ceea ce se întâmplă în această țară. Curat murdar. Într-o mult prea inegală luptă între bine și rău, între realitatea factuală și iluzii, între adevăr și minciună, între curățenie și impostură, între o abordare curată și una cel puțin cu nuanțe, între generarea de plus valoare din investiția privată și facila misiune de a toca banul public fără a da socoteală, de parcă ar fi rod al trudei interesaților, profitorilor, impostorilor și în general al numeroaselor coate ascuțite ce s-au insinuat și infiltrat prin toți porii fibrei sociale românești.

Timișoara și Timișul au tot contribuit din plin de 30 de ani la venitul național, venituri direcționate spre ”centru” și fără retur nici pe departe pe măsură, rod al motorului economic din acest ”cioc” vestic de țară, iar în alte zone cu un aport net inferior la avuția țării s-a căpușat în vervă acel ban public din greu strâns și redirecționat nu pe baza unor algoritmi de creștere organică, ci după bunul plac al traficanților de interese din societatea românească.

Iar astfel s-a ajuns printre altele și la o anomalie de genul celei în speță, una dintre numeroasele din jurul dreptunghiului verde, și dintre net mai numeroasele din întreaga arenă sportivă, reflectând anomaliile din societate. Ca unul dintre județele cu indici economici modești și spre ”coadă”, Teleorman, să-și permită, colosal paradox, chelului tichie de mărgăritar, stadion nou și o trupă cu achiziții de prin țară, când situația socială în zona administrativă sudică de la Dunăre sugerează cu totul alte necesități.

Și poate ne semnalează cineva în care țară puternic industrializată și cu scaun la cap dintre cele consolidate peste decenii apar cluburi puternice cu efective bine remunerate și stadioane noi în zonele cele mai puțin productive ale respectivelor ținuturi. Dar România e doar bananieră, în ciuda tuturor perdelelor de fum care lasă alte impresii puerililor, naivilor, celor săraci cu duhul și ignoranților, de unde și prosperitatea fotbalistică de rit nou din Teleorman.

Acesta este contextul în care AFC Turris-Oltul a putut apărea aproape de nicăieri, intersectându-și drumul cu traiectoria unei grupări de la celălalt capăt al spectrului, relansată din resurse private și pe căi mai sprâncenate, net mai dificile dar și incomparabil mai frumoase. Căi arătând cam cum ar trebui să fie sportul și în general viața, cu puritate și o necesară curățenie sufletească, bazată pe valori, tradiții, principii și moralitate, bazată pe etică și o conduită demnă de a fi luată drept exemplu. Muncă și nu masa întinsă, autentice provocări și nu superficiale dorințe de mărire peste noapte, consistență și nu artificialitate.

Sunt două lumi ca și diferite, în planuri paralele, intersectate circumstanțial și sugerând bulversarea haosului fără capăt din societatea românească. Au trecut 3 decenii pentru ca efectele așa-zisei tranziții să fie mai evidente ca niciodată, în contraste amintindu-ne de alți ambițioși ”tătuci” și ale lor emanații capabile la o adică și de 18-0. Cultul personalității și acea megalomanie carpatină au exacerbat orgolii și ambiții dintre cele mai ridicole și bătătoare la ochi, fără pic de limite.

S-a mutat așadar centrul de greutate al fotbalului pe unde nici buruienile nu mai răsar dintre fiarele vechi ale industriilor decapitate, dar emană precum ciupercile după ploaie arene nocturne și aidoma unui Făt Frumos niște loturi magnetizate din 4 zări? Pesemne așa ar putea fi și ar trebui să luăm care va să zică notițe. Cum se ”fac banii”, cum se ridică stadioane, cum se semnează contracte, ce mai… Cum e să fii ”orientat”. După cum bate vântul. Unii, puțini și numărați pe degete, chinuindu-se onest să joace cinstit după canoanele fotbalului profesionist, cluburi finanțate din resurse private, atâtea câte sunt, alții, mai numeroși, anacronism prelungit din vremuri deloc apuse, mimând profesionismul cu alocații din banul muls pușculiței publice. Asta-i Liga 2 mult trâmbițată și tot mai ”competitivă”.           

Alexandru Pelici, antrenorul Ripensiei, semnala în vară, în perioada precompetițională, că o echipă de urmărit ar fi tocmai AFC Turris-Oltul, și știa timișoreanul ce știe, constatând întăririle survenite după promovarea teleormănenilor din Liga 3, ascensiune ca un paradox în plină isterie la nivel național în ceea ce privește relansarea celeilalte zone a spectrului, cluburile din centre de mare tradiție.

Iar gruparea din Turnu Măgurele i-a dat pe deplin dreptate, demarând în trombă și reamintind de alde Juventus București sau Hermannstadt după sosirea din Liga 3, lider cu succese pe linie în Liga 2. Arenă nouă, nocturnă, câteva mii de oameni în tribună, un lot peste media modestei divizii, și în general condiții.  

Dar și timpul avea să deconspire destul de rapid paradoxul teleormănean, sugerând prin intermediul sportului ceea ce se cam întâmplă în societate. Ban la oarecare discreție în raport cu alte competitoare dar deficiențe la nivel managerial-administrativ, o translație în jurul gazonului a situațiilor din sectorul public, tocând resursele cu o aiuritoare ineficiență, la cheremul unor oameni nepotriviți dar strecurați spre spuma valului. Patinajul în gol cu schimbarea antrenorilor ca pe șosete e exemplul sugestiv al proastei gestiuni a activității sportive, a lipsei de know-how, a imixtiunii insidioase a neavenitului parvenit în sport, închipuitul la butoane. E eșantionul pe marginea gazonului a dictaturii prostiei și imposturii.

Și cât de sănătos poate fi oare pentru fotbalul și sportul românesc în general acest modus operandi al devorării tinerilor antrenori din bătătura internă, într-un ritm amețitor pentru o nou-promovată fără pedigree!? Pleacă unul, vine altul, spunând mai totul despre toate cele. Ce mai minune. Grupare de luat în serios sau o altă căpușă în peisajul tot mai alterat al Ligii 2, cu tot soiul de mutații energetice sau de viitor!? O însănătoșire a fenomenului prin tot mai grotescul reflex al purjării intempestive a antrenorilor!? Exemple de urmat!? Un aer proaspăt!?

Ultimul sosit, Marius Baciu, culme a ironiei când vine vorba de meciul Turris-Oltul – Ripensia. Căci tocmai Baciu era pe banca Daco-Geticii București la ora recentului 7-2 administrat de roșu-galbenii timișoreni celor din capitală pe ”Electrica”, rezultat ce a dus la retragerea din competiție a fostei prim-divizionare. Traiectoria fostei Juventus, o dovadă a inconsistenței și inconstanței fără fundament solid din fotbalul intern, situația lui Baciu, dovadă a incertitudinii, nestatorniciei și lipsei de continuitate ce devorează jocul rege autohton.       

Le-a urmat lui Lincar și Bratu și a debutat nefericit, 1-0 vinerea trecută la Miercurea Ciuc pentru Csikszereda, într-un duel al nou-promovatelor și ca o metaforă a falsei măriri teleormănene.

Căci numai fanii Ripensiei știu cu adevărat cum e s-o iei de la zero din liga a șasea locală, ”Municipal”, cătând spre treptele superioare, ”Județ”, Divizia D Timiș, Liga 3, Liga 2, și nu oricum, ci fără propte directe ori indirecte de la bugetul public, totul necesitând mult curaj și răbdare. Ori Turris-Oltul nici măcar nu era… Turris-Oltul în 2018, ci ACSF Voința Turnu Măgurele, a treia pe podium la finele ediției demarate în 2017 în prăfuita Seria 3, după Petrolul 52, promovată cu 4 puncte avans în fața teleormănenelor, cu AFCM Alexandria a doua. Iar dintr-o serie sudică din care în 2017 urca în Liga 2 noua speranță a Piteștiului, sezon fără vreo trupă din Turnu Măgurele în vâltoarea acțiunii, AFC Turris-Oltul promova anul acesta cu 12 puncte avans la încheierea primei sale stagiuni sub noua denumire.

Ce mai propulsie.

Doar că Liga 2, acest nou tărâm al nimănui, cu cluburi retrase din întrecere și meciuri anulate, cu o nivelare în jos a competiției, cu fruntașe de conjunctură și care joacă mai degrabă modest spre slab decât altfel, iar între aceste paranteze pot fi liniștit incluse și trupele de pe podium, este și un malaxor ce comprimă distanțele dintre echipe, reliefând just starea de fapt. Mai toate o apă și-un pământ, la cheremul aleatoriului federal și al ”difuzorilor”, cu ale lor grile de programe.

”Marele” fost lider nou-promovat de mai ieri, cu 23 de puncte pe locul 4, cele 17 ale Ripensiei pe poziția a 13-a sugerând că un triumf timișorean la Dunăre ar înjumătăți diferența dintre oponentele uverturii de vineri. O sugestie plină de realism a puținului conferit de Liga 2, mai iei, mai dai, iar o trupă trecută și pe locuri de retrogradare e nu departe de un fost lider.

De care în orice caz nu s-a lăsat depășită, ba din contră, Ripensia fiind la doar câteva minute de o nouă victorie în Muntenia, precum la debutul în campionatul în curs. Egalată însă în minutul 87, și-a prelungit la 4 apariții seria invincibilă în Liga 2, cea mai îndelungată din actuala campanie: 0-0 la Târgu Jiu și în Regie, 2-1 cel mai recent cu Concordia. Și care va să zică 6 puncte din ultimele 9 posibile, pentru a nu le mai pune la socoteală pe cele trei din devastatorul 7-2, semn că dezolantul 0-5 cu liderul CS Mioveni s-a dovedit a fi un șoc cât se poate de bun.

Totodată a patra remiză consecutivă afară pe ruta Cluj – Târgu Jiu – București – Turnu Măgurele, trecând peste o lună și jumătate de la ultimul eșec în deplasare, 1-0 la Farul într-o după-amiază de luni.

Pelici a apelat la 3 noutăți în 11-le de start față de jocul câștigat cu Concordia, reintrând Popa, Călin și Popovici, pe când Lungu, Burdeț și Chera le-au lăsat locul, pentru a nu mai pomeni de Zaluschi, în așteptarea revenirii, iar Ripensia și-a vândut foarte scump pielea.

Inițial, n-a făcut-o tocmai cum trebuie, atacantul Voicu deschizând scorul la mijlocul reprizei I iar mijlocașul Haită dublând avantajul teleormănenilor puțin peste alte zece minute, motive de speranță pentru gazdele în pierdere generală de turație.

Lipsa de continuitate ca efect al unui management după ureche o lăsa cu un singur punct câștigat din ultimele 12 posibile, și acela acasă, rătăcit între înfrângeri la limită în deplasare, UTA fiind prima vizitatoare care întrerupea pe 16 octombrie printr-un 1-1 seria de 6 succese la Turnu Măgurele a celor de la Turris-Oltul.

Însă fisurile teleormănene s-au făcut vizibile chiar și la periculosul 2-0, Neagu reducând din handicap într-un moment oportun, nu mult înaintea pauzei, 2-1 în minutul 39.

Calapod de pe care Ripensia a împuns puțin după pauză, 2-2 în minutul 50 prin golgheterul său, Albert Voinea, la care Pelici a mutat, introducându-l pe Tudorache, iar după mijlocul părții secunde și pe Chera, modificări pe fondul cărora același marcator Voinea a răsturnat complet scorul, înaintea intrării în ultimele 10 minute. Cu sânge rece și din penalty, 2-3.

Nu demult expertă a finalurilor de meci, Ripensia nu și-a păstrat însă sângele rece până la capăt, de-acum fără golgheter în teren, maurul făcându-și datoria și fiind înlocuit cu Golda, iar Turris-Oltul a evitat prin rezerva Paul Pațurcă întâia înfrângere pe teren propriu în acest tur de campionat: 3-3 în minutul 87. La care vizitatorii au mai avut o zvâcnire prin Popovici, la un pas de 3-4, dar au și scăpat cu fața curată în prelungiri.

Uvertură bifată a etapei, frumuseți fotbalistice interne pe cale de a se desfășura în intermediara de săptămâna viitoare: Sportul Snagov – Turris-Oltul Turnu Măgurele. Asta este actualitatea în sportul rege intern al Ligii 2. Intermediară în care Timișoara cea donatoare la vistieria țării se va întoarce la oile sale fără stadion, fără loturi consistente numeric și valoric, fără propte din banul public, dar mai realistă în raport cu ceea ce înseamnă sportul și viața. Ripensia – ASU Politehnica, miercuri de la ora 14. Acest mai altfel tâlc existențial pe care prea puțini îl mai disting în haosul înadins generat pe cât mai necurate căi parcă fără Dumnezeu, la căpătuială și pe repede înainte. Obligație morală pentru Timișoara de a continua să creadă în a se bate cu armele sale și după propriile standarde, și nu pe rute tot mai la modă.

Acest 3-3 va rămâne doar un amănunt, dar istoria va consemna în timp că zbaterile revenirii în prim-plan a Ripensiei, multiplă fostă campioană a țării și câștigătoare a Cupei României, au inclus o descindere până și în Teleorman, un județ metaforă a mizeriei și a tragediei românești a conștiințelor într-un deceniu în care s-a deschis abisul. Căci fără nesfârșita imixtiune a politicului în sport și în general în tot ceea ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, nu s-ar fi ajuns nici la asemenea efecte și anomalii, precum cluburi ciuperci după ploaie cu arenă nouă și trupă în orașe decăzute economic din județe cu aport mai mult decât limitat în același plan economic, asta pe când Oradea sau Târgu Mureș, Brașov ori Galați suferă fotbalistic cumplit. Realitatea românească e dată de crearea premizelor decăderii unui centru fotbalistic de exemplu precum Oradea, municipiu altfel vibrant economic, dar și de crearea premizelor artificializării fenomenului. Ce pot însemna și aduce dictaturile netrase la răspundere, traficul de interese și multe altele. Scorniceștiul i-a inspirat pe destui în România…

Neaveniții lăsați să-și facă de cap cu deceniile și sistemele pe care le-au uns, întreținut, perpetuat, pasat în ștafetă și diversificat sunt beleaua de pe umerii României sociale și sportive care ar vrea altceva, mai onest și mai cu suflet curat. Cei cu mașinațiunile s-au tot insinuat și furișat în a-i fenta la nesfârșit pe ceilalți însă și viața, ceea ce inevitabil le va juca în cele din urmă festa. Ultimul hohot de râs va fi pe seama lor, tragic arc al destinului peste timpuri și treceri între lumi.        

AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – Ripensia 3-3 (2-1): Voicu 23, Haită 35, Paţurcă 87 – Neagu 39, Voinea 50 și 79 – din lovitură de la 11 metri.

Ripensia: Dobre – Popa, Tînc, Apro – cpt., C. Toma – Călin, Stoi – Fotescu (minutul 70, Chera), Neagu (53, Tudorache), Popovici – Voinea (80, Golda).

Rezerve: Păduraru – Ţieranu, Staicu, Monea. Antrenor: Alexandru Pelici.

Arbitru: Mircea Ardelean (Arad).

Programul etapei a XVI-a în Liga 2, pe coloana dreaptă, a clasamentelor.

The post Drumul legendarei Ripensia trece cu bine și prin Teleorman. Galben-roșii, la câteva minute de a pricinui fostului lider primul eșec la Dunăre appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*