DSP Arad nu face rabat de la lege: Balint, tot în fața televizorului și cu Botoșaniul!

Pentru câteva ore prevăzute în regulile privind izolarea unui pacient infectat cu COVID, Lazlo Balint nu va fi lângă echipa sa la meciul cu Botoșaniul. Niciun medic epidemiolog nu și-a asumat o semnătură ce contravine legislației în vigoare, ce spune foarte clar că o persoană infectată cu virusul de origine asiatică poate fi declarată vindecată înainte de cele 14 zile de carantinare. Și asta chiar dacă pe masa Direcției de Sănătate Publică Arad a ajuns și rezultatul testului negativ anti-COVID pe care antrenorul UTA-ei îl avea încă de vineri.

De altfel, Horia Timiș a clarificat speța: „Un pacient poate dobândi statutul de vindecat după 14 zile. Aceasta este legislația în România și ea trebuie respectată. Îi urăm multă săntate domnului Balint și mult succes echipei UTA”, ne-a declarat directorul DSP Arad.

Așadar, după deplasările de la Cluj, cu Universitatea (în Cupă) și de la Buftea, cu Chindia (în campionat), „Bătrâna Doamnă” trebuie să se descurce pentru al treilea meci fără „principalul” ei pe margine. Sigur, Balint are toate căile online la dispoziție pentru a vorbi cu elevii săi astăzi, dar, pe bancă cu Botoșaniul, vor lua Gabi Vasiliu, antrenorul cu portarii și, probabil, Cristian Păcurar și Dinu Donca, cei doi tehnicieni care au fost în mijlocul echipei și în ultima săptămână pentru a da o mână de ajutor în procesul de pregătire. Sigur, cei trei vor fi în legătură cu Laszlo Balint, aflat în fața televizorului și-i vor pune în practică indicațiile tactice.

Pentru meciul de azi, de la ora 17,30, UTA îi mai are indisponibili tot din cauza infectării cu COVID pe fotbaliștii Iacob, Benga, Bustea și Roumpoulakou, în timp ce Melinte e suspendat. Aceeași discuție e valabilă și pentru antrenorii secunzi, Alin Pînzaru și Cezar Zanfir și preparatorul fizic, Alexandru Balint.

 

0
0

Articolul DSP Arad nu face rabat de la lege: Balint, tot în fața televizorului și cu Botoșaniul! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*