”Dublă” Peter: CNP Timișoara – Mama Mia 3-0 (1-0). FOTO. Amicale: rezultate, marcatori

Caruselul jocurilor amicale disputate sâmbătă pe terenul sintetic de la Baza II – UPT a fost pus în mișcare încă de la ora 9:55, printr-un prim meci între juniorii lui Cristian Petcu şi Ionuţ Vucea și colegii de eșalon din Seria a IV-a a Ligii 3 de la CS Nuova Mama Mia, codași cu un nou cuplu de antrenori la timonă, Sorin Gheju şi Alin Crişanov: Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 3-0 (1-0).

Vioara întâi în această partidă a fost micuţul Patrik Peter, care a reuşit o ”dublă”, după ce a deschis scorul în minutul 7 cu un şut de la 12 metri, sub transversală, în urma unei centrări perfecte de la Denis Casian, de pe flancul stâng.

În mitanul secund, acelaşi Peter a fost faultat în careu şi Mirel Pacealoiu a acordat corect lovitură de la 11 metri, pe care a transformat-o impecabil acelaşi Patrik Peter, cu un şut sub transversală: 2-0.

În minutul 71 din nou a ieșit la rampă același Peter, cu o incursiune pe flancul drept, de unde a centrat în faţa porţii, iar de la 8 metri, cu latul, Marius Şimăndan a făcut 3-0. Un rezultat totuși prea aspru pentru ”lanterna roșie” după aspectul jocului, dacă ţinem cont de ratările oaspeţilor, portarul Adrian Pădure încheind fără a primi gol dar după ce a fost pus serios la încercare.

La fluierul arbitrului Mirel Pacealoiu, care a oficiat de unul singur şi s-a achitat cu brio de sarcinile avute, au jucat următoarele formaţii:

Centrul Naţional de Pregătire: Pădure – Kovari, Tiereanu, Coroiu, Popa, Jurj, Casian, Piţigoi, Şimăndan, Peter, Chera.

Au mai jucat: Pop, Stoianovici şi Bănceanu.

Becicherecu Mic: Costoaie – Braşoveanu, Kawagoe, Racolţea, Ciobanu, Alexander, Elvis, Paşcu, Melingui, Tachana, Petrovici.

Au mai jucat: Radu – Micu, Chivăran, Bursuc, Petrea, Colţiş şi antrenorul secund Alin Crişanov.

Mai jos, fotografiile de la CNP Timișoara – Mama Mia, dar iată mai întâi și alte amănunte…

Astfel, în alte partide amicale jucate astăzi:

LPS Banatul 2002 – CSM II Lugoj 0-2 (0-1).

A urmat așadar al doilea joc al zilei pe acelaşi teren al Bazei II – UPT, în două reprize a câte 40 de minute. În prima parte a meciului, antrenoru Cristian Petcu a folosit juniorii născuţi în anul 2002, iar în partea secundă a folosit grupa din 2003. S-a marcat câte un gol pe repriză, primul în minutul 19, semnat de Darius Grega, respectiv în ultimul minut de joc, când Andrei Sărăcin a dublat avantajul pentru echipa sa.

Antrenorul Dafin Danciu a folosit următorii jucători: Iordache – Sihimizu, Secoşan, Păulescu, Belu, Darius Grega, Alexandru Dan, Dobra, Ştefănescu, Maier, Sărăcin. Au mai jucat: Cuculea,Oraş, Socaci.

CS Millenium Giarmata – ACS Ghiroda 1-2 (0-2). Acest meci a fost programat inițial pe terenul sintetic de la ora 17, dar s-a jucat în cele din urmă la Giarmata, pe terenul II. Victoria a surâs echipei pregătite de Vlad Bura prin golurile marcate de Cosmin Saizu (min. 12) şi Claudiu Matiş (min. 41), respectiv George Beloescu, cu zece minute înainte de final.

AS Seceani – ACS  Dumbrăviţa 0-4 (0-2): Bogdan Centea, Dan Silaghi şi Deian Pecarov – 2.

Voinţa Şandra – FC Bazoşu Vechi 0-1 (0-0). Meciul s-a jucat la Şandra , iar trupa lui Sorin Tomoş sa impus la limită prin golul reuşit de Eugen Pistriţu în minutul 77. Cu trei minute înainte de final, Florin Dobre a nimerit transversala.

 

 

 

The post ”Dublă” Peter: CNP Timișoara – Mama Mia 3-0 (1-0). FOTO. Amicale: rezultate, marcatori appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*