S-a tras la sorți programul etapei I a barajului pentru menținerea / promovarea în Liga 3

Duminică, 9 mai, la sediul FRF a avut loc tragerea la sorți a programului primei etape a barajului de menținere / promovare în Liga 3.

Prima extrasă va fi echipa organizatoare a duelului ce va avea loc în data de 12 mai.

  • Cluj – Bacău
  • Sibiu – Prahova
  • Satu Mare – Argeș


Miercuri, 7 aprilie 2021, printr-o decizie a Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal, s-a stabilit modul de desfășurare a jocurilor de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3, sezonul 2021/2022, care se vor disputa în două tururi.

În conformitate cu “Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 3, campionatul ediției 2021/2022“, care a fost elaborat luându-se în considerare principiul sustenabilității cluburilor participante în competițiile FRF, dreptul de participare al echipelor din Liga a 4-a la barajul de menţinere/promovare se poate obține doar în situația în care cluburile respective vor participa la un sistem competițional de tip campionat cu un format de minim 4 echipe (care să înceapă şi să termine competiţia) şi un număr de minim 7 jocuri disputate de echipa calificată/desemnată din partea judeţului respectiv.

Menţinerea/promovarea în Liga 3, ediţia 2021/2022, se va desfăşura în două
etape:

  • Etapa I: tur preliminar pentru desemnarea campioanelor judeţene care vor participa la baraj (etapa a II-a). Data de desfăşurare este 12 mai 2021
  • Etapa a II-a: baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga 3, între echipele calificate din turul preliminar (etapa I) şi cele 21 de echipe care vor ocupa locurile retrogradabile (locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii) la finalul sezonului regular al competiţiei Liga 3, sezonul 2020-2021. Datele de desfăşurare ale celor două manşe sunt 16 şi 23 mai 2021.

Tragerea la sorţi pentru prima fază va avea loc duminică, 9 mai, de la ora 10:00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal în care se vor stabili meciurile constând într-un singur joc pe teren neutru (la o distanţă aproximativ egală între cele două echipe). Evenimentul va fi transmis live pe Facebook FRF și YouTube FRF TV.

În situaţia în care vor fi judeţe care nu vor putea îndeplini condiţiile minime de mai sus (minimum patru echipe participante şi minimum şapte meciuri disputate de echipa calificată/desemnată) şi implicit nu vor putea desemna o participantă la Etapa I a barajului de menţinere/promovare, numărul meciurilor din această etapă se va reduce conform următoarelor principii:

a) dacă numărul de echipe desemnate de AJF/AMFB va fi mai mic sau egal cu 21, atunci turul preliminar nu se va mai disputa, urmând ca echipele desemnate să se califice direct în Etapa a II-a

b) dacă numărul de echipe desemnate de AJF/AMFB va fi mai mare de 21, dar mai mic de 42, prin tragere la sorţi se va stabili un număr de jocuri astfel încât să rezulte un număr de 21 de echipe calificate în Etapa a II-a.

De exemplu: dacă vor fi 32 de echipe, atunci se vor trage la sorţi 11 meciuri (22 de echipe vor fi împerecheate fără a se ţine cont de criteriul geografic), iar cele 10 echipe rămase în urnă se vor califica direct în Etapa a II-a, alături de cele 11 câştigătoare ale turului preliminar.

În etapa a doua, echipele calificate din turul preliminar vor întâlni în dublă manșă echipele de pe locurile retrogradabile din Liga 3, sezonul 2020-2021, tragerea la sorţi urmând a avea loc în data de 13 mai 2021

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*