După 25 de ani! Pentru prima dată în ultimul sfert de veac, republicanii de la CSȘ luptă pentru titlul național la fotbal

Fotbalul lugojean a marcat de curând una dintre cele mai frumoase pagini din parcursul ultimelor trei decenii, la nivel de juniori.




În perioada aprilie-mai 2021, juniorii U 17 ai clubului de pe Timiș au participat la partidele din faza grupelor sezonului 2020-2021, alături de echipe de tradiție a fotbalului românesc precum FC Hunedoara, CSM Reșița, CSȘ Caransebeș, CFR Simeria și CSȘ Giroc-Chișoada (echipă nou înființată).

Fotbaliștii de la Clubul Sportiv Școlar Lugoj au reușit să treacă de faza grupelor și să se califice din poziția de lider în optimile de finală ale Campionatului Național pentru nivelul de vârstă U 17 sau cum mai este cunoscut în termeni populari, campionatul republicanilor mici. Responsabilă de această perfor­man­ță este echipa CSȘ Lugoj pregătită de antrenorii Nicolae Cimponeriu și Cosmin Petruescu.

Formația lugojeană s-a clasat pe primul loc în seria a 13-a, fiind compusă din fotbaliștii a două generații: 2004-2005. În cadrul echi­pei joacă sportivi de la Lugoj, Mănăștiur, Jdioara și Pogănești.

“Este mare lucru ce au reușit acest copii. Cred că nu s-a mai întâmplat ca o echipă de republicani să se califice din faza grupelor, poate de 20-25 de ani. Și de pe primul loc. Din cinci partide am câștigat patru. Este o generație de fotbaliști bună și cu perspective. La nivelul fiecărui an, fără să dăm nume, sunt câte trei-patru sportivi despre care cu siguranță vom auzi peste trei ani, când vor face pasul la seniori. Câțiva dintre ei sunt deja în vizorul echipelor de seniori”, a explicat profesorul Nicolae Cimponeriu, din cadrul catedrei de fotbal a CSȘ Lugoj.

Pe parcursul derulării primei faze a campionatului gruparea lugojeană s-a impus cu 6-2 în fața celor de la CSȘ Caransebeș, cu 4-1 împotriva CSȘ Giroc-Chișoda, apoi a învins cu 5-0 pe CFR Simeria și 2-1 pe FC Hunedoara.

CSȘ Lugoj a cedat doar în partida cu CSM Reșița, partidă încheiată cu 2-0. Cele 17 goluri ale echipei noastre au fost semnate de Modrea de șase ori, Mihoc de cinci ori, Dejica de două ori și Moldovan, Kaluși, Tudor, Pau câte un gol. Lotul care a contribuit la această calificare s-a bazat pe portarii Ursulescu (2004) și Pop (2005) și pe jucătorii Tudor, Cuth, Ozsvat, Murgu, Modrea, Hodobaș, Repede, Crîsta, Kaluși, Mihoc, Dejica, Moldovan, Pau, Izver­cea­nu, Belu, Pasa, Chevereșan, Gall și Vieru. Catedra de fotbal a CSS Lugoj, dedică această performanță organizatoarei de competiții Copaci Emilia, care ne-a părăsit de curând, trecând la cele veșnice.

În optimi CSȘ Lugoj va întâlni în deplasare pe LPS Sebeș. Meciul va fi eliminatoriu, echipa câștigătoare va merge în turul doi preliminar, după care va urma turneul final, unde vor participa cele mai bune patru echipe, pentru desemnarea campioanei naționale.

Articolul După 25 de ani! Pentru prima dată în ultimul sfert de veac, republicanii de la CSȘ luptă pentru titlul național la fotbal apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*