După un an și jumătate, galeria UTA-ei din nou alături de favoriți și în deplasare! „Sunt minunați, apreciem tare mult susținerea lor” + VIDEO

Galeria UTA-ei s-a întors într-un meci în deplasare al favoriților după un an și 6 luni. Precedentul s-a jucat la Miercurea Ciuc, în februarie 2020, în a doua etapă a returului ligii secunde, când echipa lui Laszlo Balint câștiga cu un rotund 6-0. Apoi a urmat pandemia, spectatorii au avut interzis pe stadioane, iar deplasările de la Pitești și Botoșani au fost sărite de „ultrași”.

Revanșa a venit în luni seară cu vârf și îndesat din partea arădenilor care s-au deplasat cu mașinile proprii la Mediaș în număr destul de mare pentru o zi de luni, lucrătoare. Iacob și colegii săi au fost încurajați frenetic din peluza arenei sibiene de aproximativ 250 de suporteri „roș-albi” de toate vârstele, asigurând – evident – fondul sonor al partidei. Gazdele au avut și ele o galerie de vreo 20 de susținători, care nu s-a auzit aproape deloc și nici nu au avut repertoriu.

Golul lui David Miculescu au făcut din seara suporterilor utiști una perfectă. Bucuroși de cele trei puncte și locul 3 din clasament, jucătorii și fanii au cântat pentru culori la Mediaș, transmițându-le și primele mesaje războinice celor de la Rapid.

„Fanii noștri ne ajută extraordinar de mult, chiar le mulțumesc pe această cale suporterilor care au făcut această deplasare de la Arad. Au venit într-un număr destul de mare pentru un meci programat luni, la o oră atât de târzie. Sunt minunați, le mulțumim foarte frumos, le mulțumesc și în numele grupului de jucători. Apreciem tare mult susținerea lor și sunt convins că stadionul, în măsura în care avem voie să găzduim oameni, probabil  la75% din capacitate, va fi plin la următoarele meciuri. Cu Rapidul sperăm să avem o evoluție care să îi încânte pe fanii noștri și, bineînțeles, un rezultat pe măsură”, a fost mesajul lui Laszlo Balint la conferința de presă de după meciul de la Mediaș pentru arădenii prezenți luni seara la Mediaș.

VIDEO

0
0

Articolul După un an și jumătate, galeria UTA-ei din nou alături de favoriți și în deplasare! „Sunt minunați, apreciem tare mult susținerea lor” + VIDEO apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*