E oficial: se reintroduce taxa pe poluare! Ce se va întâmpla cu parcul auto din România

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a declarat astăzi că se lucrează la stabilirea unei taxe pentru maşinile cu normă de poluare mică şi emisii mari de bioxid de carbon. O măsură „plină de profesionalism” în condițiile în care același Guvern PSD elimina la începutul lui 2017 această taxă!

Problema este că în acest an, în România, s-au dublat importurile de mașini second-hand. „Comparativ cu 2016, în aceeaşi perioadă de timp, au intrat în țară maşini cu norme de poluare între Euro 2 şi Euro 4, aproximativ 350.000 de maşini, față de cele 146.000 de maşini în 2016”.

Oficialul de la Ministerul Mediului a precizat că pentru stabilirea cuantumului acestei taxe se va ţine cont de capacitatea cilindrică a autovehiculului, de norma de poluare şi de emisiile de bioxid de carbon.

Asociaţia Constructorilor Auto din România (ACAROM) şi Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) consideră că este absolut necesară această măsură pentru limitarea importurile masive de vehicule de ocazie, care produc poluări excesive.

Reintroducerea din 2018 a timbrului de mediu va genera, conform specialiștilor din industria auto, o isterie în rândul românilor care se vor buluci să plece în străinătate pentru a-și achiziționa o mașină second-hand în cele trei luni pe care le mai au la dispoziție.

600.000 de maşini second-hand se estimează că vor fi importate până la finalul acestui an

mașini second-hand sunt vândute pentru fiecare maşină nouă

13,1 ani este vârsta medie a Parcului Auto din România, în creștere față de 2016 (12,9 ani) 

4,6 ani este media europeană a Parcului Auto

Sursa: gsp.ro

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*