Echipa Conpet Petrolul Ploieşti, vicecampioană naţională în campionatul de popice

Petre Apostol

La Cluj-Napoca, a avut loc Finala Campionatului Naţional de Popice la echipe feminin, Conpet Petrolul Ploieşti nereuşit să oprească, nici de această dată, supremaţia formaţiei Electromureş Romgaz Târgu Mureş, care şi-a trecut în palmares un nou titlu naţional, după o evoluţie deosebită în a doua zi a întrecerii (cu trei sportive care au trecut de 600 de popice doborâte).
A fost o finală foarte echilibrată, chiar şi Rapid Bucureşti ridicându-se la nivelul celor două formaţii care şi-au disputat titlul naţional în ultima decadă, Conpet Petrolul şi Electromureş.
Echipa ploieşteană şi-a adjudecat medaliile de argint, încheind cu un total de 6797 de popice doborâte, la finalul celor două zile de competiţie, având evoluţii similare: 3398 popice doborâte în prima zi, respectiv 3399 popice doborâte în a doua zi.
Electromureş a încheiat cu un total de 6906 popice doborâte (3410 p.d./3496 p.d.), iar Rapid a acumulat 6647 popice doborâte (3325 p.d./3322 p.d.). De menţionat că performanţa cea mai bună din tabăra echipei bucureştene a fost stabilită de prahoveanca Luminiţa Dogaru, în a doua zi a întrecerii, cu 600 de popice doborâte.
De la Conpet Petrolul, Alina Sanda, căpitanul formaţiei, a stabilit cea mai bună performanţă, în prima zi a competiţiei, cu 611 popice doborâte, fiind, de altfel, singura sportivă din lotul echipei care a depăşit 600 de popice doborâte.
Conpet Petrolul a evoluat în următoarea formulă (în ordinea intrării în concurs):
Prima zi: Daniela Lăcătuşu 588 popice doborâte, Alina Sanda 611, Alice Vasile 579, Ştefania Mihai 495, Elena Mihai 550, Florentina Naghi 575; rezerve Delia Marin, Daria Marin.
A doua zi: Alice Vasile 564 popice doborâte, Alina Sanda 555, Ştefania Mihai 555, Florentina Naghi 569, Elena Mihai 588, Daniela Lăcătuşu 568; rezerve Delia Marin, Daria Marin.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*