Echipele de juniori ale UTA s-au calificat în Liga Elitelor, după ce au obținut rezultatele ce le lipseau cu Hunedoara

În ultima rundă a preliminariilor Ligii Elitelor (seria a 16), formațiile „Bătrânei Doamne” le întâlneau pe cele similare ale Hunedoarei. UTA Under 19 avea nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate, iar UTA Under 17 de un succes la orice scor și ambele și-au atins scopul.

Ce emoții pe final, dar obiectivul a fost atins!

UTA avea nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate în fața celor de la FC Hunedoara pentru a ajunge în Liga Elitelor și l-a obținut. Sigur, arădenii sperau să nu tremure până la ultimul fluier, dar s-a întâmplat, după ce oaspeții au revenit de la 0-2, iar Creța a avut o minge grea în prelungiri.

„Roș-albii” au început bine partida și au deschis scorul rapid, în minutul 9, prin Dardai, după o lovitură de colț. După pauză, în urma unei lovituri indirecte din 7 metri, Obrad a făcut 2-0 cu un șut sec sub bară, la colțul scurt.  Oaspeții au început să pună probleme serioase de abia în ultimul sfert de oră, au înscris în minutele 86 și 90, iar cele 5 minute de prelungire au fost de suferință. Important este că fluierul de final al lui Marius Omuț i-a găsit pe utiști bucurându-se de accederea în Elite.

„A fost dorința conducerii de a ajunge cu ambele echipe în Liga Elitelor și ne buncurăm că am reușit. UTA este printre puținele echipe din țară care iau startul în cea mai puternică competiție rezervată juniorilor, iar calificarea este pe deplin meritată. Chiar dacă am tremurat azi puțin pe final, căci adversarii au revenit de la 0-2, per ansamblu am demonstrat că suntem echipa mai bună. La ce ocazii am avut, partida trebuia decisă încă din prima repriză, dar ăsta e fotbalul. A trebuit să suferim până la ultimul fluier, dar, repet, am fost echipa mai bună în această serie preliminară. Felicitări băieților și colegilor mei de pe banca tehnică, acum trebuie să onorăm numele UTA-ei și în sezonul regulat al Ligii Elitelor”, a menționat Mihai Petcuț, antrenor al UTA-ei Under 19, alături de Costel Bogoșel și Sandu Țamboi.

Creța – Onuțan, Sabău, Dardai, Frai (75 Teodorovici) – Hrezdac, Moraru – Nagy (46 Tudor), Dumitru (80 P. Stan), Gruiescu (75 Tocu) – R. Petcuț (49 Obrad) a fost echipa aliniată de tinerii „roș-albi” în disputa decisivă, cu hunedorenii.

A decis Cristi Moldovan, ASU stătea la cotitură

Și echipa Under 17 a clubului a reușit calificarea în Liga Elitelor cu o victorie în ultima etapă. Elevii antrenați de Mircea Aslău au trecut cu 1-0 de CS Hunedoara, prin golul marcat de Cristi Moldovan la finalul primei reprize. Exceptând minutul 68, când hunedorenii au avut singura ocazie periculoasă la buturile lui Iucie, arădenii au deținut controlul confruntării și i-au întristat pe timișorenii de la ASU veniți la Arad pentru a profita de un eventual pas greșit al „roș-albilor” pentru o calificare la mustață.

Iucie – Irimia, Găină, Maier, Turc – Cocriș, Vulturar, Gădărici – Cr. Moldovan, Jula, Aslău, plus T. Moldovan și Merca a fost formația „puștilor” arădeni, care au obținut azi calificarea, alături de colegii mai mari. „Mă bucur pentru băieți, mă bucur pentru grup. Au înțeles că am avut o situație destul de grea, am încropit o echipă destul de bună. În 2018, în meciurile oficiale nu am avut nicio înfrângere și încet-încet, băieții vor forma un grup care va face performanță și se va mai auzi de ei. De acum vom juca la un alt nivel, dar asta e plăcerea fotbalului, să întâlnim echipe bune, să creștem în valoare. Până la urmă suntem UTA și trebuie să ne respectăm”, au fost cuvintele lui Mircea Aslău la finalul partidei.

În zilele ce urmează, formațiile UTA-ei își vor afla adversarii în seria de Vest a Ligii Elitelor.

2
0

Articolul Echipele de juniori ale UTA s-au calificat în Liga Elitelor, după ce au obținut rezultatele ce le lipseau cu Hunedoara apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*